Cum să faci rapid 5 milioane de lire
Câteodată, retragerea unui articol de la vânzare se dovedește foarte profitabilă, așa cum a constatat casa de licitații Christie's.
Aceasta a decis să nu includă într-o licitație din luna iulie un tablou al lui Claude Lorrain, pictor francez din secolul al XVII-lea. Casa de licitații se aștepta să vândă lucrarea pentru 15.000-20.000 de lire, după ce a fost anunțată de un expert că ar fi de fapt o copie a unui tablou aflat într-un muzeu din Franța. Expertul însă nu văzuse tabloul cu pricina, neștiind unde se află, iar după retragerea lui de la vânzare a avut ocazia să-l studieze și să-l autentifice ca original.
Scos la licitație recent, tabloul, care o prezintă pe Sf. Paula îmbarcându-se pentru călătoria sa la Ierusalim, a fost vândut pentru o sumă mult mai mare decât estimarea inițială – 5,1 milioane de lire sterline, fiind cumpărat de un american.