Cum să crești un geniu. "Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii supradotați"

Cum trebuie stimulați copiii supradotați și ce anume îi ajută să-și atingă potențialul? Sunt universități care au dezvoltat programe speciale pentru susținerea copiilor și tinerilor cu abilități cognitive ieșite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de știință ai secolului XXI.

Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlnește un copil, de 12 ani sclipitor, dar în același timp și extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat față de colegii săi din clasa de matematică încât părinții aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenților pe cale de absolvire.

Neștiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoștință cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanței cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.

Scorul obținut de Bates a fost mult peste media obținută de candidații de la Johns Hopkins, așa că profesorul a decis să caute o școală care să ofere cursuri avansate de  matematică și știință; atunci când planul său a dat greș, Stanley a convins conducerea universității să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocității Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotați sunt identificați și susținuți de sistemul american de educație.

Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluția și activitatea a peste 5.000 de subiecți timp de 45 de ani. Cantitatea uriașă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări științifice și a oferit aspecte unice în ceea ce privește dezvoltarea abilităților în știință, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) și altele.

În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 și 14 ani și le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulți adolescenți care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universității Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulți dintre cei adunați au obținut rezultate mai bune decât alți studenți care se aflau deja pe băncile facultății.“

Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecții de-a lungul vieții, adăugând factori precum interese, preferințe dezvoltate și starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanți în domeniul științelor exacte“, subliniază și Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenții cu o inteligență peste medie din Statele Unite, așa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potențialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menține interesul activ“, povestește Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley și conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

La început, atenția a fost împărțită egal între elevi; părinții altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obținute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licența și masterul în informatică și urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenței artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alți tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

Atunci când primii absolvenți ai programului și-au atins potențialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferența dintre aceștia și restul societății. Mulți dintre cei care inovează în știință, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificați devreme, prin programe așa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin și chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.