Cum protejezi drepturile de autor când conținutul e gratis?

Platforma de distribuție video YouTube a ajuns, în 2016, la 1 miliard de vizitatori pe lună; cu alte cuvinte, o treime dintre utilizatorii de internet au intrat cel puțin o dată pe site. Creșterea anuală de ore vizionate este de 50% pe desktop și de 100% pe mobil, în vreme ce rata de urcare a materialelor pe platformă a ajuns la 400 de ore pe minut. YouTube este un canal gratuit de vizionare a conținutului, iar acest lucru asigură atât succesul său, cât și numeroase probleme. Cea mai mare dintre acestea e legată de încălcarea drepturilor de autor.

Pe lângă conținutul propriu, oamenii includ și foarte multe elemente care nu le aparțin; pentru a combate acest fenomen, Google a început să dezvolte un instrument numit Content ID. Am fost invitat la Zürich, alături de alți jurnaliști, pentru a înțelege cum protejează YouTube drepturile de autor ale „adevăraților” proprietari, dar și pe cele ale creatorilor independenți de conținut, care generează majoritatea orelor încărcate pe platformă.

În septembrie, Google și-a sărbătorit majoratul: au trecut 18 ani de când doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin, puneau bazele companiei ce avea să revoluționeze internetul. La sfârșitul lui 2007, motorul Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în miliarde de dolari, dar și după modul de percepție de către utilizatori, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia și Marlboro. De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârșitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputație, mai ales datorită modului în care își tratează angajații.

Nouă ani mai târziu, Google a rămas în top 3 al celor mai puternice branduri; achizițiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, precum Applied Semantics, Android, DoubleClick, Motorola sau Nest, au transformat Google într-un lider mondial al inovației și dezvoltării tehnologice. Una dintre cele mai importante achiziții rămâne însă cea din 2006, atunci când compania condusă de Page și Brin a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru YouTube.

La biroul din Zürich, cel mai mare din Europa, lucrează peste 2.000 de oameni, majoritatea fiind ingineri și programatori. O treime dintre aceștia au și doctorat, după cum a explicat David Erb, directorul de inginerie al YouTube. Biroul de la Zürich este, așadar, unul dintre cele mai mari ale Google: printre dotările standard pe care te aștepți să le găsești, precum sălile de mese cu tematică sau cafenele de pe fiecare etaj, biroul din Zürich mi s-a părut mult mai apropiat de ceea ce îți imaginezi atunci când te gândești la start-up-urile din Silicon Valley. Și mă refer aici la tobogane prin care angajații pot ajunge de la birou direct în sala de mese (o altă variantă, pentru cei mai curajoși, este un stâlp inspirat de cele din sediile pompierilor), camere de relaxare unde programatorii pot să joace ping-pong, fotbal de masă sau chiar să cânte la tobe și, desigur, spații închise în care să poți dormi câteva minute dacă e cazul. Powernap, să îi spunem. Nu este primul birou Google pe care îl vizitez, dar este cel mai impresionant.

După un scurt tur al sediului, am trecut la partea practică a întâlnirii, alături de David Erb, director de inginerie al YouTube, Fabio Magagna, project manager al Content ID, și Simon Morrison, public policy manager în cadrul Google. Cum se pot proteja drepturile de autor pe o platformă care distribuie gratuit conținutul?

Înainte de apariția sistemului Content ID, partenerii Google (companiile care își asumă conținut prin trimiterea materialelor originale, atestate din punct de vedere legal – n.red.) puteau apela doar la Digital Millennium Copyright Act (DMCA) pentru a cere înlăturarea de pe YouTube a unor materiale ce le încălcau dreptul de proprietate intelectuală. Content ID a fost astfel construit pentru a oferi o alternativă: păstrarea online a materialului respectiv și monetizarea sa de către cei care dețin drepturile. Astăzi, peste 98% din reclamații vin prin Content ID, în vreme ce apelările prin DMCA mai reprezintă doar 2%.

Digital Millennium Copyright Act (DMCA)
este o lege valabilă În Statele Unite care implementează, practic, două tratate emise În 1996 de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO). Actul reglementează modul În care conținutul poate fi preluat și sancțiunile acordate celor care piratează proprietatea intelectuală; principala schimbare față de legile anterioare se referă la limitarea sancțiunilor acordate furnizorilor de internet, aceștia nemaifiind considerați responsabili față de acțiunile utilizatorilor cărora le asigură accesul la internet. DMCA a fost adoptată de către președintele Bill Clinton În 1998.

Cum funcționează însă Content ID? Sistemul detecteză similarități în secvențe audio sau video și anunță proprietarul de drept că o parte din material a fost folosit de către o terță parte. Sistemul este extrem de intuitiv, după cum am aflat în timpul unui exercițiu practic: partenerii Google trebuie să încarce un fișier de referință, iar Content ID îl va include în baza de date folosită la scanarea materialelor produse de către creatorii de conținut. Împreună cu fișierul de referință, partenerii pot seta o serie de măsuri ce trebuie luate atunci se detectează un material ce folosește parte din proprietatea intelectuală: blocarea acelui material, monetizarea sa sau pur și simplu monitorizarea materialului pe YouTube – câtă lume îl vizionează, ce reacții au oamenii la el și așa mai departe.