Cum poți să mergi la plajă... la muzeu
Se poate merge la plajă pe malul mării sau, pentru cei curioși, la muzeu. În acest din urmă caz, plaja va fi decorul unui spectacol care se prezintă drept o operă dedicată problemei schimbărilor climatice, găzduită pentru o scurtă perioadă…
Se poate merge la plajă pe malul mării sau, pentru cei curioși, la muzeu. În acest din urmă caz, plaja va fi decorul unui spectacol care se prezintă drept o operă dedicată problemei schimbărilor climatice, găzduită pentru o scurtă perioadă de către muzeul de artă modernă Geffen Contemporary din Los Angeles.
Intitulată „Sun & Sea” („Soare și mare”), opera a fost lansată inițial în Lituania în anul 2017, după care a participat la Bienala de la Veneția în 2019 unde a fost și premiată, continuând apoi să se plimbe prin Europa și SUA. Decorul închipuie o plajă, unde artiștii care cântă și niște figuranți, care pot fi și ei artiști ori aleși din rândul publicului, stau întinși pe prosoape, joacă badminton, mănâncă, se dau cu cremă de soare ori construiesc castele de nisip. Atmosfera e completată de lătrat de câine, chiote de copii, foșnet de ambalaje de mâncare și alte sunete care s-ar auzi pe o plajă, suprapuse peste fondul muzical. Artiștii, scrie LA Times, cântă despre încălzirea Pământului, dispariția speciilor și efectul turismului asupra planetei, precum și despre distrugerea Marii Bariere de Corali din Australia. Un spectacol durează o oră, dar se repetă vreme de cinci ore fără pauză în fiecare zi, cei de pe scenă putând ieși când doresc, iar când se întorc sunt uzi leoarcă pentru a sugera că au făcut o baie în mare. Decorul „Sun & Sea” nu este din butaforie, plaja de la muzeu fiind construită din mai bine de zece tone de nisip local, care, după plecarea artiștilor spre următoarea destinație din turneu, va ajunge la școli și locuri de joacă, și completată cu scoici, pietre și lemn plutit de prin partea locului.