Cum poți să mănânci sănătos fără să-ți dai seama
Presate de autorități și de public, care cer mâncare mai sănătoasă, marile companii apelează la specialiști în domeniul gastronomiei spre a le arăta ce e de făcut, scrie New York Times.
Companiile caută să afle ce anume face ca un preparat sau altul să fie gustos și cum să înlocuiască sarea sau grăsimea prea multă fără să strice gustul, iar în acest scop lucrează cu maeștri bucătari cunoscuți cu care fac diverse exprimente culinare.
Pepsi, spre exemplu, a apelat la un astfel de expert, pe care l-a pus să prepare pulpe de pui aurii și alte bucate delicioase care au fost duse la laboratorul firmei din Illinois, pentru a determina ce anume le face să fie gustoase și a descoperi cum reușesc maeștrii bucătari să păcălească papilele gustative ale celor ce le consumă preparatele.
Cum atât consumatorii, care din ce în ce mai des doresc să știe exact ce ajunge în farfuria lor, cât și legiuitorii cer ca produsele alimentare comercializate să fie cât mai sănătoase, adică să conțină cât mai puțină sare, grăsimi sau zahăr, firme ca Taco Bell, Pepsi sau Kellogg, dar nu numai, încearcă să se conformeze, mergând chiar până la a înlocui unele ingrediente cu altele. Așa au apărut cereale pentru micul dejun, care, deși dulci, își datorează dulceața fructelor și nu zahărului. La fel s-au modificat sortimente de chips-uri prin reducerea cantității de sare și adăgarea unor condimente folosite în bucătăria tradițională din diverse regiuni ale SUA.
În alte cazuri, maeștrii bucătari au fost reușit să înlocuiască ingrediente fără ca aceia care consumă preparatele să-și dea seama, folosind piure de castane pe post de smântână la supa de conopidă sau păstârnac pentru a reduce cantitatea de unt dintr-un tip de sos.