Cum pescuiesc vesticii talentele din Carpați

Pentru Alexandru, drumul la serviciu se termină ca pentru alte zeci de mii de bucureșteni la capătul magistralei de metrou. Lucrează în Pipera din 2009, deși pe-atunci era doar student în anul al patrulea la Politehnică. “E primul meu job serios, am mai muncit, dar au fost slujbe neimportante. Au fost afișe în facultate unde firma se făcea cunoscută, dar și seminarii în care ni se explica cu ce se ocupă de fapt.” E greu de explicat ce face absolventul – “lumea nu prea înțelege cu ce mă ocup” -, însă tot el spune că face simulări pe calculator pentru modelarea de circuite electronice.

“Mi-am dat seama că tinerii români talentați sunt foarte dornici să contribuie la viitorul de succes al țării. În Austria și țările din Vest, oamenii sunt mai relaxați, dar în România ambiția și dezvoltarea personală contează mai mult”, susține Monika Kircher, directorul executiv al Infineon Austria, filiala unuia dintre cei mai mari producători de semiconductori la nivel mondial, al doilea în Europa și primul din Germania. În viziunea ei, procesul de schimbare a României e mai puternic decât în statele europene dezvoltate, iar tinerii știu că pe spatele lor se va realiza reconstrucția. “Ei cred că acesta este modul cel mai simplu de a urca pe scara socială. Tinerii care lucrează în paralel în timpul școlii se întâlnesc mult mai des pentru că foamea de a avea succes și de a se afirma cât mai repede e mai mare. De aici vine și motivația crescută a lor”, adaugă dr. Jihad Haidar, vicepreședinte și director general al Infineon România.

ERA IANUARIE 2006 CÂND INFINEON DESCHIDEA LA BUCUREȘTI ÎN PIPERA UN CENTRU DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE, cel mai mare din Europa de Est, similar celor din Graz, Villach, München și Padova, având două divizii principale – aplicații auto și carduri cu cip. Inaugurarea se făcea în prezența prim-ministrului de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, care promitea la acea vreme sprijin de milioane de euro pentru investiții în cercetare și dezvoltare. Banii nu au mai ajuns la Infineon, însă alternativa fondurilor europene a fost calea de a trece cu bine prin focurile crizei. “Orice guvern trebuie să înțeleagă că sprijinul e necesar pentru orice investiție în cercetare, dar importanți sunt și oamenii pe care să îi instruim și să îi păstrăm”, explică Kircher. Așa s-a ajuns de la 30 la 250 de angajați într-o companie în care salariul de intrare pleacă de la 3.500 de lei lunar, al patrulea cel mai mare centru la nivel mondial. Diferența față de salariile din Austria, aflată în scădere, este de circa o treime, potrivit oficialilor companiei. Într-o slujbă din cercetare, dincolo de bani contează și posibilitățile de promovare, condițiile de lucru și oportunitățile de pregătire oferite. Rata de înlocuire a angajaților este de sub 7%, ceea ce înseamnă că puțini sunt cei care migrează dintr-un loc în altul în acest tip de activități. Baza cea mai mare de studenți vine de la facultățile de specialitate din București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

“Ne putem mândri că suntem primul investitor în cercetare în microelectronică în România, dar și cu faptul că avem o colaborare cu universitățile, de aceea un sfert din personal îl reprezintă studenți aflați încă pe băncile școlii”, spune Haidar, precizând că cei mai mulți sunt păstrați sau aleg să rămână în companie și după absolvirea facultății.

POTRIVIT OFICIALILOR, INVESTIȚIA DIN ROMÂNIA A FOST CEA MAI RAPIDĂ DINTRE CENTRELE DEZVOLTATE, iar mare parte din echipă este aceeași din prima zi. Criza din 2009 a fost resimțită de întreaga industrie, date fiind căderile din piețele auto și IT, dar criza din piața de semiconductori nu a afectat personalul de la București. Importanța României pentru Infineon este subliniată de investiția de 100 de milioane de euro în active și oameni în ultimii șapte ani.

“Eu vreau să rămân în România, jobul actual mă stimulează, sunt foarte mulțumit cu ce fac aici, lucrez din anul al patrulea de facultate și îmi place. Nu e genul de loc de muncă unde se neglijează școala, mai ales că la nivelul ăsta în inginerie nu se poate lucra cu facultăți neterminate”, adaugă Alexandru, chiar dacă, după cum mărturisește tânărul de nici 25 de ani, “lumea nu prea înțelege cu ce mă ocup, dar le explic că fac simulări pe calculator”.

Așadar, dincolo de avantajul costurilor reduse, infrastructura, proximitatea universității și potențialul uriaș reprezentat de instruirea existentă, care răspunde nevoii de a recruta ingineri de dezvoltare înalt calificați, sunt pariul germanilor și pentru anii următori, potrivit lui Reinhard Ploss, CEO al Infineon Technologies AG, grupul din care fac parte și Technologies Austria AG și subsidiara română.

“România are un număr limitat de companii care activează în domeniul circuitelor integrate. În școală noi știm de ele”, explică Alexandru, cu trimitere la centrul americanilor de la Microchip, unde sunt grupați alți colegi de-ai săi de facultate. După cum bine rezuma de curând la București un alt mare jucător, de data asta din zona dezvoltării de servicii IT, John Cotterell, CEO al Endava, România e o “combinație foarte bună între educație și capacitatea tinerilor în informatică și matematică”. Câtă vreme centre de dezvoltare se dezvoltă pe plan local, tentația lor de a părăsi țara e ținută sub control, însă cum numărul de locuri e totuși limitat, colegii mai mici ai lui Alexandru s-ar putea să se vadă nevoiți să-și caute o slujbă în afara granițelor. Mai bine plătită, dar departe de locul în care au devenit talente.