Cum obțin băncile din România profituri record
Cheltuielile cu dobânzile plătite de bancheri pentru depozitele clienților au fost în T1/2019 de 5 ori mai mici decât sumele încasate din dobânzile la credite
În timp ce veniturile nete din dobânzi au făcut un salt de 15% față de T1/2018, veniturile nete din comisoane au scăzut cu aproape 4%.
Veniturile nete din dobânzi, cea mai importantă sursă de profit a băncilor, au continuat ascensiunea în primul trimestru (T1) din 2019, în condițiile în care creditarea s-a revigorat, dar și ca urmare a deciziei unor bănci de a grăbi majorarea dobânzilor la credite, pe măsură ce banii s-au scumpit pe piața interbancară, în timp ce sumele plătite de bancheri pentru depozite au întârziat să avanseze cu aceeași viteză.

Cheltuielile cu dobânzile remunerate de bancheri pentru depozitele clienților au fost în T1/2019 de 5,1 ori mai mici decât sumele încasate din dobânzile la credite. Marjele ridicate au fost în ultimii ani o trăsătură definitorie a modelului de funcționare a sectorului bancar românesc, după cum a observat și BNR în rapoartele publicate.