Cum ne salvăm?

Pentru lumea occidentală, problema demografică a urcat în topul problemelor cu care se confruntă societățile moderne. Societatea occidentală îmbătrânește, din spate vin prea puțini pentru că natalitatea scade, ce a fost luat din alte zone – Europa de Est, Asia, Africa – a asigurat o anumită liniște în ultimii 50 de ani, dar problema nu s-a rezolvat. Italia va ajunge o țară bătrână, Japonia este tot acolo, iar Germania vine puternic din spate, cu toată deschiderea arătată către populația turcă. America rămâne în continuare țara tututor posibilităților și reușește cumva să atragă alte naționalități către tărâmul făgăduinței. Nu știu dacă la noi problema demografică figurează pe ordinea de zi a cuiva. Noi trăim prezentul, iar până la pensie mai este. În ritmul actual de scădere a natalității (numărul de morți este dublu față de numărul de nou-născuți), de plecări din țară și din lipsa unor strategii pentru a încetini ritmul de scădere demografică fie prin creșterea natalității, fie prin atragerea altor popoare, România va ajunge în 2050, adică peste 25 de ani, la 12-15 milioane de locuitori, față de 19 milioane, cât sunt teoretic acum. Iar cei 25 de ani trec foarte repede. Din Republica Moldova, adică de la frații noștri, am luat cât am putut, nici ei nu mai au ce să ne dea, poate după războiul din Ucraina vor rămâne la noi 100.000-200.000 de ucraineni – polonezii vor rămâne cu 4 milioane de ucraineni – și cam atât. În aceste condiții, șansa noastră, dacă o putem numi așa, este de a deschide granițele către alte popoare. De câțiva ani, srilankezii, nepalezii, indienii și ce popoare mai sunt au devenit prietenii noștri. Îi întâlnim pe stradă, în autobuz, în parcuri – deja parcul din Piața Unirii, de lângă fântânile cântătoare, a ajuns teritoriul lor, cel puțin în weekend –, îi întâlnim pe biciclete, cu cutiile de TAZ și Glovo, îi întâlnim în construcții. Bonele filipineze erau de mult în țară.

Wargha Enayati, născut în Germania dintr-o familie persană, dar care în 1983 a venit în România la Facultatea de Medicină de la Cluj și a rămas aici, spune că soluția problemei demografice este deschiderea granițelor. „Nu putem opri plecările de români în afară, așa că amestecul de populație este salvarea noastră.” Adică nu mai putem fi rasa pură. Noi suntem la începutul amestecului de populație și ne punem întrebarea dacă este bine să deschidem granițele către asiatici, de exemplu. Lumea nu și-ar pune această problemă de amestec dacă ar fi venit vorba de moldoveni, ucraineni și chiar ruși. Chiar și eu, prin numele meu, Hostiuc, mă trag dintr-un neam de ruteni, un amestec de ucraineni și polonezi din vestul Ucrainei care, cândva în istorie, au venit în nordul țării. Cei 4 milioane de români care au plecat din țară este puțin probabil să se reîntoarcă într-un număr semnificativ și oricum cei care se întorc sunt anulați statistic de cei care pleacă. Cei care au apucat să-și facă familii în afară, au copii, chiar și nepoți, vor reveni în țară la pensie. Dar noi avem nevoie și de copiii și de nepoții lor, care însă nu prea sunt legați de acest pământ. Guvernul, indiferent de numele lui și de componența din punct de vedere politic, nu are un plan strategic de soluții pentru problema demografică. Avem programe punctuale, dar nu se discută despre planuri strategice, cu cifre pe masă, care să dea o perspectivă mai largă privind evoluția populației României. Guvernul Orban din Ungaria oferă scutiri fiscale familiilor cu peste trei copii. Cred că primesc și case. Noi nu avem așa ceva. Ne vom trezi cu orașe pustii, cu blocuri unde nu mai stă nimeni, cu magazine goale, cu școli și grădinițe părăsite, mai ales în orașele fără activitate economică. La București, unde se îngrămdește toată lumea, problema demografică nu este pe ordinea de zi. Și oricum, orașele din provincie, comunele și satele sunt băgate în seamă doar când sunt alegeri.

Dacă Germania aprobă noua legislație a muncii, care va permite obținerea unui permis de muncă și a unui job foarte rapid, ne vom trezi că și acești asiatici care vin cu mâncarea de la TAZ vor fugi la nemți, unde salariile sunt mai mari, iar politicile de integrare sunt mai experimentate. Viena, capitala imperiului, este plină de asiatici, de turci, de africani etc. Întrebarea este, ce facem noi, rămânem rasa pură, dar mult mai puțini, sau încercăm să ne salvăm printr-un amestec de populații?   

(cristian.hostiuc@zf.ro)