Home Analize Cum îndepărtezi investitorii
Analize

Cum îndepărtezi investitorii

Decizia României de a aproba inițierea procedurilor de încetare a valabilității tratatelor bilaterale de investiții intra-UE, în urma solicitărilor exprese ale Comisiei Europene, creează nesiguranță și incertitudini cu privire la efectele iminente și mai ales pe termen lung asupra drepturilor investitorilor străini.

Cum îndepărtezi investitorii
Cum îndepărtezi investitorii · Foto: Business Magazin

Iar atractivitatea României poate să fie afectată în perspectivă, semnalele transmise fiind negative și pentru potențialele investiții străine viitoare, în condițiile în care se vor diminua garanțiile și protecția de care beneficiază investitorii, consideră Cosmin Vasile, managing partner la casa de avocatură Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP). „În contextul solicitărilor repetate și insistente ale Comisiei Europene de a pune capăt tratatelor bilaterale de protejare a investițiilor intra-UE, întrebarea este dacă demersul prompt al României, cu motivarea formal justificată de a se conforma cu poziția Comisiei Europene, este unul în totalitate asumat sub aspectul implicațiilor. Prin recent promulgata lege, România face o declarație cu rezonanță și puternic mesaj negativ în legătură cu ideea de protecție a investițiilor străine și cu privire la intenția de diminuare a garanțiilor de care vor beneficia investitorii străini deja prezenți în România, cât și potențialii noi investitori străini”, a declarat Cosmin Vasile.

Menținerea tratatelor bilaterale de protejare a investițiilor intra-EU este o problemă generală, iar în prezent sunt deja cinci state membre implicate în proceduri de infringement în legătură cu tratatele bilaterale de investiții intra-UE. Însă reacția generală a statelor UE este una de ezitare și, în primul rând, precauție cu privire la adoptarea oricăror măsuri imediate, dominând starea de expectativă, în timp ce România s-a grăbit să adopte o lege privind aprobarea încetării valabilității tratatelor bilaterale de investiții intra-UE, ieșind, astfel, în prim-plan pe harta UE cu această măsură care nu poate să fie privită cu simpatie în rândul investitorilor străini, în opinia reprezentantului ZRP.

„Mesajul pe care îl transmite România în această situație este negativ vizavi de investitorii străini, pentru că suntem statul care a declarat ferm și răspicat că dorește să pună capăt acestei protecții. S-ar putea ca, la un moment dat, să se ajungă la un acord la nivelul UE și să înceteze toate tratatele bilaterale prin acord. S-ar putea ca la un moment dat să existe o convenție intra-EU, care să înlocuiască toate tratatele bilaterale, dar, până atunci, rămâi cu ce ai acum. Iar pe investitorii străini îi interesează un singur lucru: protecția de care ei beneficiază. Tratatele bilaterale sunt forma tipică de protejare a investițiilor străine”.

Cosmin Vasile a amintit că mai există țări europene care au făcut pași pentru denunțarea tratatelor intra-UE, cum ar fi Italia și Irlanda, care au denunțat tratatele intra-UE la care erau parte în 2012 și, respectiv, 2013. Iar Polonia este în proces de revizie și analiză a propriilor tratate bilaterale, luând în calcul încetarea acestora. Însă inițiativa autorităților române (în contextul inițierii procedurilor de infringement), de a aproba prin lege, în bloc, încetarea tratatelor bilaterale intra-UE pare a fi cel mai prompt și energic demers de conformare cu poziția Comisiei Europene în privința tratatelor bilaterale de investiții intra-UE, susține reprezentantul ZRP.

Ce avantaje ofereau până acum tratatele bilaterale investitorilor străini?

Avantajul esențial oferit de tratatele bilaterale de investiții, pe care îl percep investitorii străini, este dat de posibilitatea soluționării diferendelor cu statul-gazdă de către un for neutru, conform regulilor de drept internațional, pe calea arbitrajului internațional, ori de câte ori regulile specifice de protejare a investițiilor ar fi încălcate, susține Cosmin Vasile. „Studiile sugerează că aceste instrumente internaționale stimulează, în mod efectiv, fluxul de investiții mai ales în țările mai puțin dezvoltate, importatoare de capital. Climatul de siguranță și previzibilitate de care beneficiază investițiile străine în reglementarea tratatelor bilaterale de investiții este un factor important de atractivitate.”

Investițiile străine sunt un barometru al atractivității mediului de afaceri autohton și reflectă percepția străinilor. Sunt corelate și cu mersul economiei și pot să stimuleze la rândul lor creșterea PIB-ului. Investițiile străine directe (ISD) în România au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei. Volumul ISD-urilor a crescut în salturi înainte de criza financiară, cele mai consistente fluxuri fiind înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică. Soldul sumelor aduse de investitorii străini în România s-a dublat în ultimul deceniu, reușind să treacă de 64 mld. euro.

„Apar efecte ale legii legate de imaginea României și perspectiva investitorilor străini. Eu, de exemplu, sunt investitor străin intra-EU și contemplu: unde să investesc, într-o țară sau în mai multe, și constat, dacă mă uit, că cel mai hotărât stat să denunțe protecția specifică investițiilor străine prin tratate bilaterale este România, în vreme ce alte state vecine păstrează tratatele și nu au de gând sau cel puțin nu se grăbesc să înlăture această protecție. Problema este delicată din punct de vedere juridic și cu multe fațete. Dar, până la lămurirea acestor aspecte, din punctul de vedere al atractivității României pentru investitorii străini și al mesajului pe care îl transmiți pentru investitori, ca țară care vrea și are nevoie să atragă investititori străini, este cert că dezavantajează România. Dacă investitorii străini vor să facă o investiție pe următorii 10-20 de ani și analizează această chestiune punctuală, pot alege alte țări în detrimentul României”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună