Home Arta si societate Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de a...
Arta si societate

Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei tv, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii

Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei tv, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii sau al rețelelor de socializare, unde este foarte activă, deși acolo, din fericire, transpare destul de mult sinceritatea discursului ei…

Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei tv, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii
Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei tv, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii · Foto: Business Magazin

Cum este actrița Dana Rogoz dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei tv, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii sau al rețelelor de socializare, unde este foarte activă, deși acolo, din fericire, transpare destul de mult sinceritatea discursului ei despre lume și viață, dorința ei de conexiune reală cu comunitatea pe care și-a creat-o în jurul ei și care o apreciază.

de Georgiana Gheorghe – colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Fotografii: Alex Gâlmeanu pentru SecretNipple

Styling: Irina Hartia

Make-up: Alexandra Crăescu

Hair: Adonis Enache / Endorphin Lab

Asistent foto: Liviu Badilita

Editare foto: Adrian Mihăiu

Concept: Iulia Sas, Mara Coman

Rochie: Mastij

Încălțăminte: Ginissima

Ani de zile am asociat-o pe Dana Rogoz cu micuța și năzdrăvana Abramburica, din show-ul TV „Abracadabra“, care s-a difuzat în anii ’90 pe TVR, mutat apoi pe Pro TV, pe care nu cred că l-a ratat vreun copil la vremea respectivă. Indiferent că ulterior pe sticlă a jucat în diverse alte roluri în serialele de casă Pro TV sau că a fost gazdă de emisiuni TV, tot nu am putut să-mi resetez imaginea copilului vesel din gașca șturlubatică a copiilor puțin mai mici sau de-o seamă cu mine, care cântau, dansau și ne invitau alături de ei, în mijlocul aventurilor concertate de Magician.

Pe de-o parte, probabil Peter Pan din mine m-a oprit ani buni de zile să văd că micuța veselă nu mai e micuță și nici că, între timp, devenise actriță de lungmetraje de cinema sau mamă a doi copii. Este oricum un fenomen des întâlnit acesta, în care imaginea personajelor de filme jucate de copii se contopește cu actorul însuși și, mult timp, în mentalul colectiv cele două imagini nu se mai pot disocia. La alte proporții și cu altă putere de acoperire media sunt cazurile celebre Hannah Montana/Miley Cyrus sau Kevin din „Home Alone“/Macaulay Culkin. Lucrul acesta pune o presiune suplimentară pe actorul adult, care trebuie să muncească foarte mult pentru a schimba percepția colectivă, pentru a-și valida calitățile într-o nouă direcție.

Pe de altă parte, în ceea ce privește aprecierea abilităților actoricești, am niște apucături mai elitiste, poate; nu pot aprecia deplin actorii care joacă preponderent în seriale produse de televiziunile autohtone. Aceste producții mi se par forțate, la limita amatorismului, cu note false în tematică, intrigi trase de păr, marketing cu carul, o zeamă reîncălzită de la un episod la altul. E adevărat, acum nu mai am deloc această problemă. Dacă până în 2017 mă uitam o zi pe săptămână la programe TV, de atunci am renunțat de tot la televizor. Mă uit foarte selectiv la filme, mă țin departe de seriale și, previzibil, consum foarte mult teatru și performance-uri live, în sălile de spectacole.

Acolo mi se pare mie că actorul este cu adevărat actor. Acolo, live, pe scândură, respirând același aer cu spectatorii, își pune la treabă actorul EUL artistic, care, dacă e măiastru, intră în sufletul publicului. Abia așa am redescoperit-o eu pe Dana Rogoz: în spectacolul „Domnișoara Iulia“, după piesa lu August Strindberg, o producție a teatrului independent unteatru, în regia soților Andrei și Andreea Grosu. Atunci, acolo, mi-am schimbat brusc, radical și violent chiar, imaginea despre Dana Rogoz. Jocul formidabil în rolul domnișoarei Iulia mi-a trântit realitatea în nas și m-a izbit cu ipotenuza echerului de lemn din trecut, direct în frunte. Efectiv nu-mi venea să cred ce putere extraordinară are copilul pe care îl credeam eu și cât de bine reușește să creioneze pe scenă figura personajului domnișoara Iulia. Pentru că înainte să vizionez un spectacol îmi place să citesc piesa, să știu cam la ce să mă aștept.

Excelentă transpunere a personalității personajului pe scenă. Un rol dramatic cu o încărcătură emoțională explozivă. M-a făcut să vreau să o revăd. Am mers apoi și la următoarele spectacole unde am văzut-o pe afiș, toate producții ale teatrului  unteatru. În comedia neagră „Masacrul“, text Yasmina Reza, în regia lui Mihai Brătilă. Am râs cu lacrimi. S-a dus naibii waterprooful din mascara mea Lancôme. Actorii au avut o seară superbă în pielea personajelor. Recomand vizionare obligatorie. N-o să vedeți avocat de companie farma mai fain ca Alexandru Papadopol. Vă zic eu, că lucrez în industrie. Și nici consultant de investiții mai convingător ca Dana Rogoz, parteneră de scenă a numitului avocat. Fericiți cei care investesc alături de ea. Cel mai șifonat din balamuc iese Oskar Kokoschka.

Albumul. Dar personajul Florinei Gleznea, om de artă, de artă „însetat”, reușește să salveze situația. Cu un foarte răspicat strigăt de ajutor către partenerul ei de scenă, Emil Măndănac, ce interpretează rolul unui reputat CEO de prăvalie de instalații sanitare, model exemplar al hipsterilor antreprenori-wannabe. Toți patru sunt părinți. În această întâlnire a lor s-au prăbușit pe pat de roze toți solii de pace, antrenați vreodată la școala de diplomație de la ședințele cu părinții. Este criptată în mod intenționat descrierea, ca să vă fac să mergeți să vă convingeți singuri.

Apoi, am văzut-o acum trei săptămâni în „Leonce și Lena“, o regie minimalistă și modernistă a regizorului Eugen Gyement, după textul vechi de peste 100 de ani al lui Georg Büchner. Alături de Andrei Seușan, Alexandru Voicu, Ionuț Grama, Bogdan Cotleț și Eduard Cîrlan. Un dublu rol pentru două personaje cumva diametral opuse, dar care o pun foarte bine pe scenă. Ba nu. Ea reușește să pună personajele bine pe scenă.

Așa am ajuns să o invit la interviu, să o cunosc mai bine atât eu cât și voi, dincolo de aparențe, dincolo de mirajul sticlei TV, al aparițiilor glossy pe diverse covoare roșii sau al rețelelor de socializare, unde ea este foarte activă, deși acolo, din fericire, transpare destul de mult sinceritatea discursului ei despre lume și viață, dorința ei de conexiune reală cu comunitatea ei, care o apreciază – lucru pe care nu mulți artiști îl pot face. Dar asta e deja o altă discuție, despre branding personal, care necesită atenție, pricepere, educație și energie.

Capitalul de imagine de bază a venit din TV. La început, a fost inubliabilul serial „Abracadabra”, cu care a crescut generația decrețeilor, apoi serialul La bloc și, ulterior, multe alte roluri în seriale diverse sau gazdă TV în emisiuni ale grupului Media Pro. De aici, ai pivotat și ai început să te re-inventezi. În acest moment, ce preferi și de ce: film, teatru sau TV?

În această etapă a vieții pot spune că mă face fericită mai mult lucrul în teatru sau pentru un film decât orice proiect în TV. Am crescut în televiziune, am gustat-o din plin, iar la un moment dat am simțit că e de ajuns. Că pot să îmi iau o pauză, cel puțin. Așa că de vreo 7 ani de zile am făcut această alegere și abia în ultimii ani, când au început să se lege multe proiecte în teatru și film, am simțit că a fost alegerea corectă.

În ce spectacole de teatru joci în acest moment, unde se joacă  și ce alte proiecte artistice ai în lucru?

În acest moment, oamenii mă pot vedea la teatrul unteatru în „Leonce și Lena”, regia Eugen Gyemant, în „Proof” și „Domnișoara Iulia”, ambele regia Andrei și Andreea Grosu, în „Masacrul”, regia Mihai Brătilă, și în „Doamna noastră de pe strada 121”, regia Mihaela Sîrbu. Acesta este un spectacol care a avut recent premiera la unteatru, unde joc cu o gașcă de actori tineri absolut minunați. Mulți dintre ei abia au ieșit din facultate și au acea forță, acea energie transformatoare contagioasă.

Pe 7 martie, va fi prima reprezentanție a spectacolului „30Ă”, regia Alex Bogdan, într-o casă nouă, la Teatrul Metropolis. Ne era foarte dor de acest text, de întâlnirea cu aceste roluri. Nu am mai jucat spectacolul de dinainte de pandemie. Dar cred că anii aceștia care au trecut ne-au apropiat si mai mult de problemele, trăirile femeilor de 30Ă ani. Când ne-am apucat din nou de repetiții, după această pauză foarte lungă, am realizat cât de multe lucruri s-au schimbat în noi. Asta e frumusețea, asta e bucuria, asta e sursa de energie pentru ca un spectacol să ramână viu, să se transforme odată cu tine.

*

Un alt proiect la care țin foarte mult este scurtmetrajul meu de debut ca regizor și scenarist – “La distanță” șREMOTEț. A avut premiera în 2023 la festivalul “Anonimul”, iar mai apoi am călătorit cu el la festivalurile internaționale de la Namur, Tirana, Nisa (festival de scurmetraje de categoria A, unde am și câștigat două premii – Premiul publicului și Premiul pentru interpretare feminină, acordat actrițelor Andreea Vasile și Mădălina Craiu), selecțiile continuând și anul acesta. În momentul acesta este în selecția festivalurilor Ibiza Independent Film Festival și Festivalul International Music & Cinema Marseille. Lista completă a festivalurilor se află pe platforma OrigineFilms.fr, care este distribuitorul francez al scurtmetrajului.

Ai o relație specială cu unteatru. Povestește-mi puțin despre aceasta.

Prima oară am lucrat cu Andrei și Andreea Grosu pentru spectacolul „Proof”, chiar dacă pe Andrei îl cunoșteam încă din timpul studenției la UNATC. Dar marea întâlnire s-a produs la „Proof”, un spectacol în care joc alături de Marian Râlea, Florentina Țilea și Ionuț Vișan și care este extrem de drag sufletului meu.

Să luăm puțin rolurile pe care le ai în spectacolele actuale. Câteva gânduri despre rolul din „Domnișoara Iulia“. Cu cine ți se pare că seamănă personajul? Eu am simțit pe haina acelui personaj ceva din fragilitatea și aerul ocult al Iuliei Hașdeu și îndrăzneala esoterică a țigăncilor lui Eliade. Poate de vină este numele personajului sau partenerul tău de scenă, Richard Bovnoczki, care chiar îl joacă pe profesorul Gavrilescu, din nuvela „La țigănci“ a lui Eliade. Am văzut de două ori „Domnișoara Iulia“ și mi se pare absolut senzațional cum pendulezi între puterea de seducție si fragilitatea personajului și ce reușești să faci din nebunia isteric-melancolică a domnișoarei Iulia.

Nu știu dacă seamănă sau nu cu cineva anume. Chiar nu m-am gândit la asta când am început lucrul. Pot spune că e un personaj care m-a intrigat încă din facultate. Era ceva straniu, ceva ascuns și profund trist cu acest personaj, care mă atrăgea. M-am simțit cu adevărat onorată să mi se ofere șansa unui astfel de rol, așa că le mulțumesc încă o dată lui Andrei și Andreea Grosu pentru încrederea pe care au avut-o în mine, dar și pentru modul minunat în care am construit împreună spectacolul. Ce șansă să joc un text mare, un text care rămâne actual și după mai bine de un secol! Chiar vorbeam cu Richard după cea mai recentă reprezentație, că noi tot continuăm să descoperim lucruri, gânduri, conexiuni în această poveste. Că poți fora atât de adânc în istoria acestor personaje și tot simți că mai poți găsi câte o comoară. E un spectacol foarte solicitant pentru mine, psihic și fizic. Nu stau să teoretizez lucrurile prea mult, dar acum, că vorbim despre acest spectacol – care s-a jucat foarte mult în ultimii ani, cu săli pline – realizez că de fiecare dată înainte de începerea lui, în culise, simt atât bucurie, entuziasm, avânt, curiozitate, cât și puțină teamă pentru tot malaxorul de emoții prin care voi trece. Probabil că e exact emoția care mă ajută în acea dualitate pe care ai menționat-o. Dar îi am pe scenă sprijin pe Richard și Mihaela (Trofimov – n.r.), care sunt doi actori extraordinari de generoși și de prezenți. Suntem cu toții cu sufletele deschise, la vedere, ca într-o operație pe cord.

După ce te-am văzut în rolul domnișoarei Iulia, îmi era imposibil să te văd într-o comedie – e adevărat, noir – în „Masacrul“ sau în „Leonce și Lena“. Cum ai descrie rolul mamei din „Masacrul“? Ai doi copii mici, minunați. Ca părinte, de care dintre cele două tipuri de mamă simți că te apropii? Superprotectoare, atentă la cele mai mici detalii, control freak sau un părinte care lasă copilul liber să facă alegeri personale, să greșească, să se revolte, să spună nu?

Offf! E foarte greu să mă autoevaluez. Cred că răspunsul onest e că „pendulez” între cele două extreme, căutând mereu echilibrul. Mulți spun despre mine, privindu-mă din exterior, că sunt o mamă extraordinar de relaxată. Și, într-adevăr, sunt o mamă care l-am lăsat pe Vlad să se cațăre până în vârf în copaci, o mamă care a plecat cu ei de foarte mici peste tot etc. Dar nimeni nu știe ce e în mintea mea! Câte ganduri, câte griji! Da, îl încurajez pe Vlad să facă deja drumuri de unul singur prin cartier, până la cel mai apropiat magazin, de exemplu. Radu, soțul meu, e mult mai speriat decât mine de fiecare dată și ar vrea, dacă s-ar putea, să îl supravegheze continuu în astfel de situații. Dar eu vreau să îi transmit că am încredere în el, ca lumea nu e o cușcă a groazei, așa că îmi țin frica pentru mine. Pe de alta parte, cand vine vorba de educație, de școală și lecții, eu sunt cea exagerată uneori, iar Radu cel relaxat. Eu acolo am tendința de a prelua cu totul controlul, până în cele mai mici detalii. În concluzie, pot înțelege foarte bine ambele personaje feminine, ambele tipuri.

În „Leonce și Lena” le joci atât pe Rosetta, cât și pe prințesa Lena. Mi se pare formidabilă această alegere a regizorului de a distribui o singură actriță pentru ambele roluri. A fost o decizie din considerente de buget – fiind o producție de teatru independent – sau crezi că este o formulă explicit aleasă pentru a aduce în lumină Madonna-Mistress Complex într-o relație de cuplu?

A fost de la bun început o opțiune regizorală, care avea să transmită un mesaj. E perfect valabilă și interpretarea propusă de tine, mergând până la sugestia că în viață căutam un partener ideal (“idealul feminin” în viziunea lui Leonce), dar ajungem să îl găsim mereu același. Avem senzația că alegem un alt barbat, respectiv o altă femeie, complet diferiți ca personalitate și ambiții, sfârșind de fapt lângă același “tipar”, aproape predestinat, al partenerului nostru.

Spre final, pentru că ai și aptitudini antreprenoriale, iar aceasta este o revistă pentru comunitatea de business, aș vrea să le povestești cititorilor noștri despre businessul tău – moon by dana rogoz. Cum evoluează, ce planuri de dezvoltare ai, ce noutăți pregătești.

Moon a împlinit de curând 11 ani și povestea lui continuă. Nu mai pot investi la fel de mult timp în el cum o faceam la început, sunt alți oameni care au preluat deja multe dintre frâiele pe care eu le țineam, dar aceasta este singura opțiune pentru ca acest mic business să meargă mai departe. Ce îl menține în viață este de fapt energia și susținerea din partea clientelor.

Ultima întrebare, dar nu în cele din urmă, cum te împarți între atât de multe activități și roluri: actriță în 6 spectacole cu care ai plecat și pleci și în turnee prin țară, regia de film, cu care ai început să cochetezi, businessul și toată activitatea de promovare pentru el (blogging/social media), rolul de soție, plus părinte pentru copiii tăi, Vlad și Lia? Cât timp mai rămâne pentru Dana Rogoz ca să se recompună, reinventeze, pivoteze spre noi orizonturi?

Mă împart, cum se împarte toată lumea în ziua de azi. Fac eforturi și uneori simt că lucrurile merg în direcția bună, mă simt împlinită, mă simt chiar mândră, iar alteori simt că pierd, că ratez ceva important, și, inevitabil, apare sentimentul de vinovăție. Jonglez cu viața, ca toată lumea…    

Domnișoara Iulia de August Strindberg

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Distribuție: Dana Rogoz, Richard Bovnoczki, Mihaela Trofimov

Scenografie: Vladimir Turturica

Muzică: Mihai Dobre

Masacrul de Yasmina Reza

Distribuție: Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea, Emil Măndănac

Regie: Mihai Brătilă

Decor și costume: Alexandra Alma

Traducere: Ionuț Grama

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani

Leonce și Lena de Georg Büchner

Traducerea: Nina Cassian

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Nicola

Costume: Baden 11 și Narman

Distribuție: Dana Rogoz, Andrei Seușan, Alexandru Voicu/Lucian Iftime, Ionuț Grama, Bogdan Cotleț și Eduard Cîrlan

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună