Cum au reușit trei tineri din Buzău să creeze o afacere foarte profitabilă. „A început mai mult ca o nebunie"

„A început mai mult ca o nebunie: nu aveam nimic, ne-am propus să deschidem fabrica și am închiriat un spațiu undeva într-o localitate de lângă Buzău; acolo, cu bani împrumutați, nu foarte mulți, am început să dotăm un mic atelier de prelucare sticlă – geam”, rememorează Florin Grosu începuturile afacerii Romvitrine în 1995, pe care o dezvoltă în continuare împreună cu asociații săi Claudiu Chircu și Ștefan Coman.

Dacă inițial antreprenorii buzoieni se concentrau exclusiv pe producția de mobilier din sticlă pentru magazine (de unde și denumirea firmei), de câțiva ani au intrat și pe nișa producției de mobilier premium de bucătării. În prezent, Romvitrine este formată dintr-o unitate de producție în Buzău (rezultatul unor investiții de 1,2 milioane de euro în hala de producție și utilaje) și dintr‑un showroom la București. Anul trecut, ritmul de vânzare a fost de cinci bucătării pe lună, la o medie de prețuri de 5.000 de euro pe bucătărie. Au ajuns astfel în 2016 la o cifră de afaceri de aproximativ 1,4 milioane de euro. 50 de angajați lucrează în prezent pentru compania buzoiană; dintre ei, 30 sunt angajați în producție, iar 20 în proiectare și showroom. Ținta pentru anul acesta este ambițioasă; și-au propus să crească mai mult decât dublu: „Vrem să ajungem la cel puțin o bucătărie vândută zilnic”, descrie Florin Grosu planurile companiei.

Anterior dezvoltării firmei, niciunul dintre cei trei asociați nu au avut vreun contact nici cu domeniul, nici cu antreprenoriatul: lucrau ca angajați, doi dintre ei la o firmă din Buzău care producea filtre de purificare a apei, iar un altul avea două camioane și lucra ca transportator. Au sesizat însă oportunitatea dezvoltării unei afaceri în domeniu, în contextul în care la vremea respectivă comerțul înflorea, iar businessul cu amenajări de magazine avea cerere. „La momentul respectiv, fiecare întreprinzător își deschidea un magazin, își încropea niște rafturi, iar apoi își dorea ca magazinul să arate mai bine; noi venisem cu soluția aceasta de mobilier din sticlă, era o tendință în vogă atunci, destul de interesant.” Uitându-se în urmă, Florin Grosu își amintește cum investiția inițială însemna mai ales bani pentru material primă, pe care i-au obținut datorită unui client: „I-am povestit noi ce putem face, el avea un magazin și, cu greu, ne-a dat avans ca să putem face lucrarea, astfel că am avut un mic capital de lucru pe comanda respectivă. Am încasat și am avut și un adaos cu care am putut să mergem mai departe”.

Cererea exista, astfel că firma și-a crescut rulajele în primii doi ani de activitate; în 1997 însă, odată cu liberalizarea valutei, antreprenorii buzoieni s-au confruntat cu prima lor criză. „Marca germană și dolarul american au crescut de mai mult de două ori într-o noapte, iar prețul geamului, materia primă pe care o foloseam, a crescut atunci de trei ori; era produs în țară, dar avea prețul în dolari”, își amintește Florin Grosu unul dintre primele șocuri trăite. Și‑au revenit treptat, prin participări la târguri; vizite la firme, astfel că „am reușit să răzbatem în ceea ce privește mobilierul comercial”. Reușiseră să negocieze un contract și cu cel mai mare retailer de bijuterii de pe piața locală, B&B Collection, iar aportul adus de acesta în dezvoltarea companiei a fost consistent.

În 2009, pentru companie venea cel de al doilea mare șoc: „Odată cu venirea crizei, partea de mobilier de magazine s-a prăbușit; dacă ne luăm strict după ce s-a întâmplat atunci și de ce am simțit în momentul acela, ne-am prăbușit  cu 100%”, își amintește antreprenorul unul dintre cele mai dificile momente din istoria firmei. Dacă spre finalul lui 2008 funcționau la capacitate maximă și chiar nu făceau față comenzilor, la sosirea sărbătorilor de iarnă s-a prăbușit totul. Piața imobiliară a picat în octombrie, iar în domeniul mobilierului criza a venit la final de an. „Dacă până atunci lucram la capacitate maximă, la începutul lui 2009 am stat două luni și jumătate fără nicio comandă; nu făceam nimic; au fost discuții legate de disponibilizare, oamenii plecau fără să le spunem noi, au simțit ei cum stau lucrurile.”

Au reluat activitatea, deoarece „clienții simțeau nevoia să mai deschidă anumite magazine pentru că se iveau locuri libere. Simțeau mallurile că au pierdut doi-trei clienți și căutau alții. Astfel am găsit o mică portiță și am găsit câte ceva de lucru în 2009.” Totuși, reprezentanții magazinelor negociau foarte mult, iar dacă ei nu se adaptau prețurile cerute, alegeau un alt furnizor; astfel că a fost nevoie să-și diversifice activitatea. „Banii puteau să vină de la persoane fizice care nu își puneau în acel moment problema crizei, chiar era o inconștiență crasă, nici nu se gândeau că se întâmplă ceva în jurul lor. Câteva firme știau asta, băncile începuseră să disponibilizeze; am zis atunci să facem mobilă pentru acasă”, descrie Grosu oportunitatea sesizată la momentul respectiv.

ul exportului.