Home Lifestyle Cum au reușit doi români să transforme o...
Lifestyle

Cum au reușit doi români să transforme o casă ridicată în timpul Primului Război Mondial într-o afacere de familie. Conacul e vizitat acum de turiști din toată lumea

Unele lucruri ajung în pragul pierzaniei doar pentru a renaște apoi mai înfloritoare ca niciodată. Este și cazul Casei Măntescu, un conac devenit proiect turistic, așezat în satul de munte Ruginoasa din județul Buzău. Dorința nepoatei familiei proprietare, armonizată cu…

Cum au reușit doi români să transforme o casă ridicată în timpul Primului Război Mondial într-o afacere de familie. Conacul e vizitat acum de turiști din toată lumea
Cum au reușit doi români să transforme o casă ridicată în timpul Primului Război Mondial într-o afacere de familie. Conacul e vizitat acum de turiști din toată lumea · Foto: Business Magazin

Unele lucruri ajung în pragul pierzaniei doar pentru a renaște apoi mai înfloritoare ca niciodată. Este și cazul Casei Măntescu, un conac devenit proiect turistic, așezat în satul de munte Ruginoasa din județul Buzău. Dorința nepoatei familiei proprietare, armonizată cu un strop de inspirație, au redat conacului viața aproape pierdută. Care este povestea?

Temelia Casei Măntescu a fost pusă în 1914, iar construcția a fost gata doi ani mai târziu. Responsabil a fost Ion Manta, un tâmplar cunoscut în zona Buzăului. Când casa a fost gata, el a trebuit să răspundă chemării la arme și să meargă pe front în Primul Război Mondial, numele lui regăsindu-se mai târziu menționat pe Masoleul Eroilor de la Mărășești. Casa Măntescu, așa cum și-a căpătat denumirea, a funcționat, în anii ’40-’50, ca școală primară, iar după ce și ultimul membru al familiei care a ridicat-o a încetat din viață, în 2010, conacul a rămas nelocuit, deteriorându-se substanțial.

„Ultima mea vizită acolo, în timpul vieții bunicii, a fost în 2003, înainte să mă relochez în Marea Britanie. Atunci, casa Măntescu arăta încă frumos și era în stare bună”, își amintește Ramona Mellor, cea care a preluat frâiele acestui proiect imobiliar. Se întâmpla în 2012, când a revenit în România într-o vizită alături de soțul ei, Paul, și de fiica lor, Enya Lucia. A constatat că proiectul Casa Măntescu, odată luminos și nobil, arăta dezolant și doar amintirile și câteva elemente aduceau cu conacul de altădată.

Așa că s-a mobilizat și a dat din nou viață interioarelor locului, înnobilate cu obiecte de artă manuală tradițională. Au fost necesari aproape patru ani de lucrări de restaurare și studiere a specificului arhitectural al locului, de găsire a celor mai potrivite elemente de interior pentru a reface autenticitatea locului și a adăuga funcționalitatea stilului de viață modern, fără a compromite latura estetică și nici pe cea istorică. Sursa de inspirație a fost timpul petrecut în zona rurală a Angliei, unde Ramona Mellor locuiește din 2003.

Casa Măntescu poate fi catalogată drept un loc de cazare exclusivist, ținând cont că nu se pot caza mai mult de patru-cinci persoane simultan.

În plus, în vara lui 2012, am mers într-o minivacanță la una dintre locuințele rurale restaurate pe care le deține fundația Prințului Charles, moștenitorul Coroanei britanice, mai precis cea din Valea Zălanului (județul Covasna – n. red.). Am considerat că, dacă un prinț englez poate promova frumusețea României rurale, cu atât mai mult este o datorie morală pentru noi să promovăm la rândul nostru valorile culturale ale satului, deschizând Conacul Măntescu tuturor celor doritori să se inspire și să-și reamintească de traiul de altădată al copilăriei la țară”, povestește Ramona Mellor.

Măntescu este numele de familiei al învățătorului Gheorghe Măntescu din satul Ruginoasa, unde se află conacul, fiul lui Ion Manta, ctitorul casei. El și-a schimbat numele din Manta în Măntescu, deoarece, se spune, erau numeroase familii cu numele Manta în zonă. Așa că Măntescu a rămas și numele conacului astăzi. „Efortul (financiar – n. red.) a fost triplu față de ce am anticipat, investițiile ajungând undeva la 60.000 de euro, din care 6.000 de euro – costuri de achiziție și juridice, iar 54.000 de euro – costuri de proiect, renovare și mobilare a interioarelor.

Dincolo de efortul financiar însă, când te decizi să restaurezi o casă trebuie să fii pregătit să te confrunți cu foarte multe provocări, întrucât soluțiile pe șantier nu sunt ușor de găsit. Din acest motiv, alegerea echipei de lucru trebuie făcută cu cea mai mare grijă.” S-au folosit materiale de construcții identice cu cele originale, s-au refăcut sobele după cele originale, s-a păstrat și recondiționat tâmplăria și s-a reconstruit acoperișul de șindrilă după o fotografie din 1938. Să renovezi este mult mai dificil decât să construiești de la zero, a învățat Ramona Mellor, dar a făcut-o pentru că știa că va merita efortul.

„O casă cu personalitate este emblema unei comunități și e o reală bucurie să vedem cât de mult se mândrește comunitatea cu acest conac restaurat și câtă bucurie și inspirație oferă locul celor care ne vizitează și înnoptează la conac.” Casa Măntescu poate fi catalogată drept un loc de cazare exclusivist, ținând cont că nu se pot caza mai mult de patru-cinci persoane simultan. În total, circa 200 de oaspeți ajung să-și petreacă cel puțin o noapte la conacul de la Ruginoasa. Cei mai mulți sunt din România, dar nu lipsesc nici vizitatorii din Franța, Italia, Polonia, Olanda, Germania, Israel, Marea Britanie, Scoția și chiar Statele Unite ale Americii sau Canada.

„Dincolo de efortul financiar, când te decizi să restaurezi o casă trebuie să fii pregătit să te confrunți cu foarte multe provocări, întrucât soluțiile pe șantier nu sunt ușor de găsit. Din acest motiv, alegerea echipei de lucru trebuie făcută cu cea mai mare grijă.”

Ramona Mellor, proprietar Casa Măntescu

„Nu turismul în masă este ceea ce vrem să atragem, ci turismul de calitate, pentru oaspeți căutători de experiențe unice. Am creat un concept de ședere autentică, de muzeu viu, cum nu este posibil într-un muzeu al satului de obicei. Unul în care poți degusta atmosfera de acum un secol, cu adaosul foarte discret de confort modern.” Conacul se află într-o zonă montană, pe un drum de sat de munte care șerpuiește până aproape de pădure. Deși infrastructura nu e remediată complet și sunt aproximativ 20 de minute de mers cu mașina pe un drum neasfaltat, vizitatorii conacului spun că acesta este, totuși, un avantaj, pentru că descurajează construirea în zonă, astfel că arealul rămâne nepoluat din punct de vedere arhitectural. „Costul (de cazare – n. red.) reflectă foarte onest ceea ce oferă locul, un muzeu al satului în care poți să și dormi. Aici vii să te regăsești și să te refaci. Locația se închiriază pentru minimum două nopți și doar integral, cu capacitate de patru-cinci locuri, adică două camere duble plus o cameră single, totul pentru 350-400 de lei pe noapte”, spune Ramona Mellor.

Anul trecut, turiștii au fost parcă mai receptivi ca niciodată la proiectul Casei Măntescu, fiind un an imposibil de uitat. Cum spațiul nu este împărțit decât cu propriul grup, turiștii s-au simțit în siguranță, mai ales că zona este și ea puțin populată.

Cea mai importantă «facilitate» a zonei rămâne experiența vieții rurale autentice. Până și încălzirea este pe bază de lemne, în sobe tradiționale ca acum un secol, oferind aceeași căldură, cu un strop în plus de atmosferă de poveste. „Acest aspect nu a fost modificat fiindcă face parte din amprenta locului, deci este nevoie ca oaspeții care ne aleg să poată întreține focul în sobele tradiționale pe perioada șederii, lucru pe care îl comunicăm în avans, pentru a evita orice neplăceri cu cei care nu știu cum să procedeze cu focul pe perioada rece. Acestora le recomandăm locația doar în sezonul cald.”

Amatorii de vestigii rupestre și de peisaje alpine sunt în largul lor la Casa Măntescu, unde frumusețea naturală este nealterată de timp sau de poluare. „Biodiversitatea este de o valoare imensă, astfel că poți lua masa în odaia mare, în timp ce pe geam vezi o veveriță cățărându-se pe o creangă. Sau poți să-ți bei cafeaua în cerdac, ascultând și privind o pasăre rară ori specii incredibile de fluturi sau flori și plante medicinale pe care nu le întâlnești oriunde. Un cerb lopătar sau o căprioară sfioasă pot oricând să-ți apară fugar în cale dacă ajungi în zonă la ore liniștite din zi”, mai spune Ramona Mellor. Ea vrea să ducă mai departe povestea conacului și a supraviețuirii lui, așa că și-a propus să organizeze evenimente și workshopuri în care să vorbească despre cum a fost tot traseul până acum, cu speranța că va inspira și alți oameni să prindă curaj pentru a conserva propriile moșteniri de familie. Și nu doar atât. „Avem în plan să ne extindem cu un alt concept într-o loc superb, satul Peștera din județul Brașov, unde vom locui permanent, într-un spațiu cu o natură magnifică din Parcul Național Piatra Craiului.” Atenția pentru origine și autenticitate va dicta și acolo, promite Ramona Mellor, fiind regula de aur după care vrea să-și construiască proiectele și mai departe.


Au fost necesari aproape patru ani de lucrări de restaurare și studiere a specificului arhitectural al locului, de găsire a celor mai potrivite elemente de interior pentru a reface autenticitatea locului și a adăuga funcționalitatea stilului de viață modern, fără a compromite latura estetică și nici pe cea istorică.

Amatorii de vestigii rupestre și de peisaje alpine sunt în largul lor la Casa Măntescu, unde frumusețea naturală este nealterată de timp sau de poluare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună