Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracție turistică (GALERIE FOTO)
Un buncăr atomic construit în anii '60 în Germania de Est a fost deschis pentru prima dată pentru public în această vară, oferind turiștilor o imagine despre modul cum se pregăteau comuniștii pentru o eventuală catastrofă nucleară.
Adăpostul de la Tessin, de lângă Rostock, pe coasta Mării Baltice, este al doilea construit în Germania de Est după cel de la Hennickendorf, de lângă Berlin, precizează Der Spiegel. A fost conceput pentru a permite forțelor navale est-germane ca, în cazul unui atac atomic din partea NATO, să declanșeze o lovitură nucleară “preventivă”, cu circa trei minute înaintea rachetelor NATO, după care militarii ar fi urmat să se refugieze în interiorul buncărului, o construcție cu două etaje, cu o suprafață totală de 3.000 mp.
Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracție turistică (GALERIE FOTO)
Construcția a început în 1969, a fost dată în folosință la 1 decembrie 1974 și a costat 62 de milioane de mărci est-germane – echivalentul salariilor medii lunare a circa 100.000 de est-germani. Înăuntru se aflau rezervoare de oxigen, apă și hrană, echipamente de comunicații, de reglare a temperaturii și de amortizare a șocurilor. În cazul unui atac atomic din partea NATO, cei adăpostiți în spatele ușii de oțel de 3,5 tone ar fi urmat să supraviețuiască încă 16-20 de zile, depinzând de rezervele de oxigen disponibile.
Turiștii pot vizita centrul tehnic de comandă, dormitoarele, camerele de baie și sălile de mese pentru ofițeri, marinari și personalul auxiliar, precum și centrul de comandă, cu covor pe jos și cu o hartă a Mării Baltice drept exponat principal; de aici ar fi urmat să fie luate și comunicate partenerilor din Pactul de la Varșovia deciziile ulterioare loviturii nucleare. Există și un puț propriu al buncărului, care putea extrage apă de la o adâncime de 15 metri. Turiștii află, de asemenea, că rezervele de hrană cuprindeau carne, cartofi, pâine, dar – ca fapt divers – și condimente.
Buncărul a fost pus în regim de conservare în 1993 de către forțele armate ale Germaniei reunificate, Bundeswehr. Fostul regim plănuia extinderea și modernizarea buncărului între 1990 și 1994, ceea ce ar fi avut nevoie de încă 63 de milioane de mărci, însă căderea regimului comunist și a Cortinei de Fier au pus capăt acestor planuri, iar existența adăpostului secret a fost aproape uitată de public.
Sursa foto: Der Spiegel