Cum arată piața RCA la final de 2021 și în ianuarie 2022, după prăbușirea City Insurance. Euroins este lider
Euroins România a preluat conducerea pieței RCA după prăbușirea City Insurance din luna septembrie 2021, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 2,1 mld. lei, după un avans semnificativ de 69,2% comparativ cu 2020 și ajungând la o cotă de piață de 35,39%, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluția pieței asi…
♦ Piața RCA a ajuns la subscrieri de 5,95 mld. lei la final de 2021, cu 50% peste 2020, cel mai mare avans din patru ani ♦ Efectul prăbușirii City Insurance se vede în evoluția subscrierilor celor rămași în piața RCA ♦ Trei asigurători și-au crescut subscrierile de două, trei ori, ba chiar de cinci ori la Groupama ♦ În ianuarie 2022, piața RCA a ajuns deja la subscrieri de 810,5 mil. lei.
Euroins România a preluat conducerea pieței RCA după prăbușirea City Insurance din luna septembrie 2021, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 2,1 mld. lei, după un avans semnificativ de 69,2% comparativ cu 2020 și ajungând la o cotă de piață de 35,39%, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluția pieței asigurărilor în 2021. În ianuarie 2022, Euroins a subscris 304,7 mil. lei, cota de piață ajungând la 37,6%.
City Insurance ocupă poziția a doua în clasamentul jucătorilor RCA, compania fiind inclusă de ASF, având în vedere polițele subscrise de City Insurance până pe data de 17 septembrie 2021, momentul în care ASF a retras autorizația de funcționare a companiei și a promovat deschiderea procedurii de faliment, după ce aceasta nu a reușit să vină cu capitalul necesar. Astfel, City Insurance a subscris până în acel moment un volum de prime de 1,5 mld. lei, cu 12% mai puțin față de anul 2020, înregistrând o cotă de piață de 25,55%.
Podiumul clasamentului RCA din 2021 este completat de Allianz-Țiriac, care și-a triplat volumul subscrierilor în anul 2021 față de anul 2020, ajungând la un un volum de 751 mil. lei, cu o cotă de piață de 12,62%. În prima lună din 2022, Allianz-Țiriac a subscris un volum al primelor de 151,6 mil. lei, cota de piață ajungând la 18,7%.
Primele trei companii de asigurări au o pondere cumulată în totalul subscrierilor din piața RCA de 73,6% la finalul anului 2021, reprezentând un volum cumulat al primelor subscrise de 4,37 mld. lei. Comparativ, în anul 2020 doar City Insurance și Euroins aveau o pondere de 75% din portofoliul de asigurări RCA din România.
În continuare, poziția a patra din clasamentul jucătorilor RCA din 2021 este ocupată de Groupama, care a reușit să își crească subscrierile pe zona RCA de cinci ori la finalul anului 2021, față de 2020, ajungând la un volum al subscrierilor de 540 mil. lei, cu o cotă de piață de 9,08%.
În prima lună din 2022, Groupama ajunge să dețină o cotă de piață de 14,5% și a subscris un volum al primelor de 117,5 mil. lei.
Omniasig, ocupantul poziției cinci din clasament, a ajuns la un volum al subscrierilor de 321 mil. lei la finalul anului 2021, cu 31% mai mult față de 2020, și o cotă de piață de 5,39%. În ceea ce privește volumul subscrierilor din ianuarie 2022, Omniasig a ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 59,9 mil. lei, cota de piață ajungând la 7,4%.
Poziția a șasea din clasamentul RCA pe 2021 aparține companiei Asirom, care a ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 290 mil. lei la finalul anului 2021, în creștere cu 80,1%, față de anul 2020 și o cotă de piață de 4,88%.
În același timp, Grawe, ocupantul poziției șapte în top, a consemnat un avans aproape asemănător al subscrierilor, respectiv 75,8% în 2021, față de 2020, ajungând la un volum al primelor subscrise de 232 mil lei și o cotă de piață de 3,90%.
Prima lună din 2022 a adus atât pentru Asirom, cât și pentru Grawe creșteri ale cotelor de piață. Astfel, Asirom a ajuns la o cotă de piață de 9,7%, însemnând subscrieri de 78,6 mil. lei în ianuarie 2022, în timp ce Grawe a captat mai mult din piața RCA în prima lună din 2022, ajungând la o cotă de piață de 11%, respectiv subscrieri de 89,2 mil. lei.
Pe poziția opt în clasamentul jucătorilor din piața RCA se regăsește Generali, cu un volum al primelor brute subscrise de 158 mil. lei la finalul anului 2021, un volum mai mult decât dublul subscrierilor consemnate în 2020, având o cotă de piață de 2,65%. Din perspectiva subscrierilor în luna ianuarie 2022, Generali a ajuns la o cotă de piață de 1,27%, însemnând subscrieri de 10,3 mil. lei.
Ultima companie din acest clasament al RCA este Uniqa Asigurări, clasată pe poziția a noua, care a înregistrat un volum al subscrierilor de 32 mil. lei, în creștere cu 28%, față de anul 2020 și o cotă de piață de 0,53%. Cu toate acestea, Uniqa Asigurări a încetat să mai activeze pe piața RCA de pe data de 6 decembrie 2021, în urma unei solicitări transmise către ASF la aproape două luni de la prabușirea City Insurance.

Prin urmare, după falimentul City Insurance și ieșirea companiei Uniqa Asigurări de pe segmentul RCA, piața a mai rămas cu șapte jucători.
Pe de altă parte, spre finalul anului 2021, sucursala Axeria Iard și-a început activitatea în baza dreptului de stabilire pe teritoriul României (FoE), înregistrând un volum al primelor brute subscrise pe RCA de 738.000 lei.
Piața RCA a ajuns la finalul anului 2021 la un volum al primelor brute subscrise de 5,95 mld. lei, consemnând cel mai mare avans din ultimii patru ani, de 50%, față de anul 2020. Cele mai recente date transmise de ASF privind evoluția pieței RCA în prima lună din 2022 arată un nivel al primelor brute subscrise de 810,5 mil. lei.
De asemenea, jucătorii rămași activi pe zona RCA au înregistrat creșteri semnificative ale cotelor de piață, un efect care era de așteptat, având în vedere falimentul City Insurance și restrângerea jucătorilor de pe acest segment.
Debutul anului 2022 în piața RCA plasează în prim-plan trei companii la vârful clasamentului, respectiv Euroins, cu o cotă de piață de 37,6%, Allianz-Țiriac cu o cotă de piață de 18,7% și Groupama cu 14,5%.