Cum arata o cladire frumoasa?
Filozoful Ludwig Wittgenstein, una dintre cele mai stralucite minti ale secolului XX, dupa ce a abandonat studiile academice pentru ca voia sa-i construiasca surorii sale Gretl o casa la Viena, a declarat: “Credeti ca filozofia e dificila, dar va spun ca nu e nimic in comparatie cu dificultatea de fi un bun architect”.
Pornind de la complexitatea descurajanta a acestei discipline, care-i sperie pe multi, tanarul filozof (si el!) Alain de Botton incearca sa desluseasca puterile arhitecturii si in cel fel ne influenteaza personalitatea, modul de a gandi si felul de a ne comporta, invitandu-ne sa descoperim “casa ideala”. Pentru el, este esential ca noi toti sa vorbim despre arhitectura, pentru ca, in lipsa acestui forum, suntem condamnati sa ramanem pasivi, in timp ce spatiul din preajma noastra este dat pe mana celor care il desfigureaza. Problema este, mai spune el, ca nu mai indraznim sa judecam arhitectura.
“Ni s-a indus ideea ca frumosul este o notiune relativa. Eu nu cred
asta. Exista o arhitectura frumoasa, dupa cum exista si una urata.”
Desi cu totii parem sa stim aceasta in mod instinctiv, putini sunt
aceia care si reusesc sa explice de ce prefera sa mearga mai
degraba la Paris decat la Detroit sau la Roma decat la Frankfurt.
“Un imobil frumos are multe dintre calitatile unei fiinte umane”,
afirma tanarul filozof. “Are echilibru, armonie, gratie, simetrie
si chiar haz. Desigur, asa cum exista mai multe feluri in care un
individ poate fi bun, tot asa exista mai multe maniere in care un
imobil poate fi frumos.”
Cum arata, deci, o cladire frumoasa? Raspunsul la aceasta
intrebare, insa, reprezinta o meditatie asupra filozofiei si a
psihologiei arhitecturii, al carei scop este sa ne ofere o noua
perspectiva asupra locuintei proprii, a strazii si chiar asupra
propriei persoane. De Botton analizeaza cladiri din toata lumea, de
la colibe medievale din lemn la zgarie-nori moderni; examineaza
canapele si catedrale, seturi de ceai si complexe de birouri,
dezvaluind detalii surprinzatoare si profund filozofice ale
conceptului de locuire.
ALAIN DE BOTTON
“ARHITECTURA FERICIRII”, EDITURA VELLANT, BUCURESTI, 2009