Cum arată noul telefon Nokia și cât costă acesta
HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, a anunțat disponibilitatea Nokia 2.3 în România, la prețul recomandat de 579 de lei, potrivit informațiilor trimise de reprezentanții companiei. Telefonul are o cameră duală cu diverse funcții AI, pentru cele…
HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, a anunțat disponibilitatea Nokia 2.3 în România, la prețul recomandat de 579 de lei, potrivit informațiilor trimise de reprezentanții companiei.
Telefonul are o cameră duală cu diverse funcții AI, pentru cele mai reușite fotografii, Nokia 2.3 dispune de un ecran 6.2” HD+ și o autonomie a bateriei de până la două zile, pentru o experiență de entertainment imersivă și de durată. Potrivit reprezentanților companiei, telefonul este pregătit pentru Android 10 și va primi actualizări de securitate lunare, garantate timp de trei ani, și update-uri ale sistemului de operare timp de doi ani, fiind așadar un smartphone care se va îmbunătăți odată cu trecerea timpului.
Nokia 2.3 dispune de o cameră duală și de noua funcție „Recommended Shot”, care ajută utilizatorii să aleagă cea mai reușită fotografie. Fie că este vorba despre un backflip surprins în aer, un portret de familie în care toată lumea zâmbește sau un gol înscris în timpul meciului, „Recommended Shot” captează fotografii atât înainte, cât și după apăsarea butonului declanșator și sugerează cea mai bună fotografie din această serie. Utilizatorii Nokia pot fi siguri că vor capta fotografii creative, cât mai variate, cu ajutorul funcțiilor AI precum „Portrait Mode” sau cele pentru luminozitate scăzută.
Cu ajutorul butonului special Google Assistant, utilizatorii pot economisi timp folosind comenzi vocale pentru a vizualiza următoarele programări din calendar, pentru a afla mai multe informații din trafic și multe altele. De asemenea, Nokia 2.3 dispune de recunoaștere facială biometrică, ce permite deblocarea telefonului dintr-o privire. „Utilizatorii din întreaga lume au apreciat telefoanele din gama Nokia 2. Nokia 2.3 reprezintă încă o confirmare a promisiunii noastre de a le oferi consumatorilor o experiență de utilizare mereu nouă – oferindu-le acces la actualizări ale sistemului de operare timp de doi ani și la actualizări lunare de securitate timp de trei ani, chiar și pentru segmentele de preț accesibile. Mai mult, Nokia 2.3 include funcții AI de ultimă generație, un ecran de dimensiuni mari și o autonomie a bateriei de până la două zile, cu care utilizatorii Nokia sunt deja obișnuiți. Este așadar alegerea perfectă pentru acei utilizatori pentru care smartphone-ul este gadget-ul principal,” a declarat Juho Sarvikas, Chief Product Officer HMD Global.
Nokia 2.3 dispune și de funcția „Portrait Mode”, evidențiind trăsăturile persoanelor din prim plan și estompând planul secund, pentru portrete de excepție. După realizarea fotografiilor, utilizatorii pot folosi Google Photos pentru a ajusta nivelul de estompare. Cu o cameră duală de 13MP/2MP, utilizatorii pot realiza portrete unice, folosind funcția bokeh, fundaluri cu efecte blur precum Classic, Butterfly, Heart, Star, dar și fotografii captivante, ajustând focusul în momentul editării.
Terminalul îmbină fuziunea avansată a fotografiilor și expuneri multiple (realizarea mai multor fotografii cu opțiuni variate de luminozitate și îmbinarea acestora), astfel încât utilizatorii să poată realiza fotografii uluitoare, detaliate, chiar și în condiții cu luminozitate redusă.
Datorită tehnologiei Adaptive Battery cu suport AI, autonomia bateriei noului Nokia 2.3 durează până la două zile. Terminalul învață preferințele utilizatorului în materie de aplicații și astfel poate fi folosit pentru mai mult timp pentru vizionarea filmelor și serialelor preferate, direct pe ecranul de 6.2” HD+.
Inspirat din cultura nordică, Nokia 2.3 are un design atemporal, fiind nu doar estetic, ci și rezistent. Datorită unui strat 3D nano-texturat, telefonul nu alunecă din mână, iar detaliile finisajelor lasă o impresie de durată. Datorită ingineriei structurale avansate utilizate în design-ul acestui terminal, camera duală și flash-ul au fost integrate perfect pe spatele telefonului, fără nicio denivelare. Structura din metal turnat oferă telefonului mai multă rigiditate, protejând totodată componentele din interior.
Nokia 2.3 este pregătit pentru Android 10, beneficiază de actualizări lunare de securitate, garantate timp de trei ani, și actualizări ale sistemului de operare, timp de doi ani, îmbunătățindu-se așadar odată cu trecerea timpului și fiind totodată o investiție de viitor. Cele mai recente funcții Android 10 le vor permite utilizatorilor accesul la dark mode, pentru a îmbunătăți autonomia telefonului și vizibilitatea. De asemenea, aceștia vor beneficia de un nivel ridicat de confidențialitate și multe alte funcții.Nokia 2.3, este disponibil în România pe culorile Cyan Green, Sand și Charcoal, cu varianta de memorie de 2/32GB, la prețul recomandat de 579 RON.