Cum ar trebui să comunicăm cu copiii în perioadele de criză? „De vorbă cu copiii noștri”: opinie Mihai Bran, medic psihiatru & owner ATLAS.app

Într-o perioadă în care subiectele de pe agenda publică sunt legate în special de teamă, frică, traumă, este absolut firesc să căutăm tactici de echilibrare emoțională atât pentru noi, ca adulți, cât și în relația cu copiii noștri.

Dacă vorbim de generațiile active din punct de vedere social, punctul comun pentru toate este că nu am fost expuși unei astfel de situații (războiul) în proximitatea țării noastre. Spre deosebire de bunicii sau străbunicii noștri, pentru noi, românii, războiul nu a fost o realitate palpabilă așa cum este acum.

Mai mult, evoluția societății de consum și a mijloacelor de informare și de comunicare a dezvoltat în noi mecanisme comportamentale care ne surprind acum nepregătiți și expuși în fața unui val de emoții care ne activează instinctul de supraviețuire mai degrabă decât cele de dezvoltare, statut și confort material și social. Toate aceste aspecte sunt elemente importante în discuțiile noastre cu copiii, pe tema războiului.
O delimitare importantă este categoria de vârstă a copiilor, deoarece nivelul lor de dezvoltare, înțelegere și nevoile aferente acestora sunt diferite.

Comunicarea “magică” – cea mai recomandată soluție de comunicare la vârstă preșcolară.

Până în 5 ani, copiii știu deja să recunoască emoțiile. De aceea, în situația în care sunt preocupați și pun întrebări în legătură cu aceast subiect, este important să nu evităm răspunsurile și să oferim argumente în concordanță cu nivelul lor de înțelegere.
La aceste vârste, gândirea magică și puterea jocului sunt, din fericire, prezente. De aceea implicarea în jocuri și activități care să creeze o stare de confort emoțional este o tactică sigură.
La fel, este necesar că expunerea lor la propriile noastre emoții să fie luată în calcul. Adesea, reacțiile copiilor sunt determinate de propriile noastre emoții. Prin urmare, este important că în primul rând noi, adulții, să înțelegem că unele subiecte nu ar avea importantă și impact emoțional asupra copiilor noștri de vârstă mică dacă nu i-am expune la emoțiile noastre.

Cu alte cuvinte, în comunicarea cu preșcolarii:
– ne observăm emoțiile, ni le explicăm nouă-înșine, ni le controlăm
– suntem prezenți la această vârstă cu explicații numai în situația în care ni se solicită explicit sau dacă observăm că există această nevoie.

Comunicarea “aici și acum”. Pentru copiii cu vârste între 5 și 12 ani, relația cauză – efect capătă mult contur. De aceea, argumentele raționale, explicațiile clare și simple reprezintă răspunsul recomandat pentru această categorie de vârstă. Diversificarea activităților este, de asemenea, importantă, ca și menținerea rutinelor în familie.
La aceasta vârstă, copiii, desi par spectatori pasivi la discuțiile între părinți sau adulți în general, preiau și prelucrează informațiile pe care le trec prin propriul lor filtru. În situația în care observați schimbare de comportament, iritabilitate sau apatie crescute, lipsa somnului, tulburări alimentare, nu ezitați să vorbiți cu copilul astfel încât să aflați cauzele acestora.

Astfel, în comunicarea cu copiii de până la 12 ani:
– ne ancoram cât mai bine în situația reală, în prezent și, atunci când știm că este absolut necesar, stabilim un plan de acțiuni concrete. Ancorarea în prezent și bucuria în legătură cu ceea ce avem sunt reperele care merită avute mereu în vedere
– evităm scenariile legate de “ceea ce s-ar putea întâmpla” și, oricât ar fi de dificil, ne menținem în afara cercului de panică
– stam doar în “ceea ce pot în prezent”, în bucuria de a fi acum, aici

Comunicarea “de la egal la egal”. De la vârsta de 13 ani, copiii ne devin parteneri egali de discuție, atât datorită nivelului de dezvoltare psiho-emoțională care caracterizează aceasta categorie de vârstă, cât și expunerii lor la social media și la discuțiile din diversele grupuri din care fac parte, în afara familiei.

În comunicarea cu adolescenții, următoarele elemente aduc întotdeauna lumină în situații emoționale dificile:

– nu respingem niciun punct de vedere al adolescentului interlocutor
– ascultăm activ și dialogăm echilibrat
– ne ancorăm în prezent și ne concentrăm pe elementele asupra cărora avem control
– evităm pasivitatea și criticismul – comportamente toxice, care trebuie evitate cu atât mai mult în situații care mobilizează grupuri mari de oameni.

Responsabilizarea și implicarea conștientă sunt axele esențiale pentru această categorie de vârstă.

În toate cazurile, propriul nostru echilibru emoțional este cel care, înainte de orice, trebuie să ne preocupe. Contrar a ceea ce ar putea să pară, o astfel de atitudine nu este deloc egoistă, ci dimpotrivă, aduce în prim plan generozitate: pentru a avea grijă de emoțiile copiilor noștri (și de ceilalți, în general), este absolut necesar să le cunoaștem și să le înțelegem pe ale noastre.
Daca ne dăm răgazul să analizăm detașat cât din informațiile pe care le asimilăm zilnic sunt relevante pentru înțelegerea acestei perioade, vom avea o perspectivă diferită legat de felul în care le interiorizăm și de modalitatea în care trebuie să acționăm.