Cum a trecut Florin Iordache de la "altă întrebare" la conducerea Camerei Deputaților
Trebuie că Florin Iordache a făcut ceva tare bine la viața lui, pentru că nu văd alt motiv ca el să fie propus din nou vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Probabil că șefii PSD s-au bazat pe ideea că apele s-au mai liniștit, altfel nu înțeleg cum fostul ministru al justiției, îndeobște cunoscut drept „Altă întrebare!”, a ajuns unul dintre primii oameni în stat.
Ce-i drept, e o funcție pe care Iordache a mai ocupat-o, dar nu știu câtă lume putea să îl aleagă de pe o foaie cu 10 poze înainte de spectacolul de pe 31 ianuarie. Prin urmare, dacă n-aveai nimic cu el anul trecut, sunt șanse mari să ai anul ăsta.
Lăsând la o parte decizia, nu știu ce speranțe și-au făcut unii sau alții, dar eu mă așteptam ca Iordache să aibă același comportament arogant. Vorba unui prieten de-al meu: „Din Bulă nu faci Harry Potter”.
Și revin, Florin Iordache este acum unul dintre primii oameni în stat. Sigur, Constituția se referă doar la președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților ca posibili înlocuitori ai primului om în stat; dar nu e greu de priceput că adjuncții lor sunt tot pe lista aia, doar că ceva mai jos.
Din noua și vechea lui funcție, Florin Iordache ar fi putut să aleagă calea înțeleaptă și să se facă nevăzut. Dar infatuarea și aroganța îți dau mai multe aripi decât un Red Bull, așa că deputatul PSD s-a întors la subiectul lui preferat.
Săptămâna lui Iordache a început cu critici la adresa celui care a preluat portofoliul Justiției, Tudorel Toader. Iordache nu înțelege, pare-se, de ce Toader amână discuțiile legate de modificarea articolelor 301 și 308 din Codul penal, cele ce fac referire la abuzul în serviciu. Sau poate chiar nu înțelege, nu vreau să acuz pe cineva de falsitate.
Fostul ministru al justiției vrea neapărat să demonstreze – doar el știe de ce – necesitatea unui prag pentru abuzul în serviciu. La întâlnirea colegială de la Sinaia, alături de șefii PSD, el s-a arătat convins că Parlamentul o să-și facă treaba și o să stabilească limita în cauză. „Noi am stabilit atunci 10 la sută din acel prag maxim de 2 milioane. Că e 200.000 sau mai puțin, asta se poate discuta”, a mai spus Iordache. Când se poate discuta rămâne la stadiul de „altă întrebare”.
Sar câteva idei și ajung de fapt la cea mai mare problemă pe care o are azi România. Sistemul politic a ajuns format dintr-o dreaptă care se împiedică la fiecare pas și nu e în stare să găsească un singur liberal serios, un partid care se vrea reformator dar se rezumă la circ și la Nicușor Dan și o stângă condusă de oameni cu dosare penale.
Nu cred că partidele noi sunt soluția acum și nu cred nici în organizații născute din proteste; ca să construiești un partid politic îți trebuie oameni politici la bază, sau cel puțin oameni cu studii solide pe zona asta care să știe ce și cum trebuie făcut. Tot cu partidele noastre rămânem, dar speranța stă în oamenii tineri, din spate – și cunosc mulți oameni tineri, capabili, care ar putea să reformeze partidele dacă ar fi lăsați. E valabil pentru formațiuni de stânga, centru sau dreapta.
Și nu trebuie să ne rezumăm doar la cei înscriși deja în partide: sunt destui tineri implicați în afaceri, cu o experiență în capitalismul adevărat care valorează mai mult decât cursurile la seral urmate la Ștefan Gheorghiu. În ei stă viitorul sistemului politic din România, indiferent de orientarea spre măsuri liberale sau conservatoare.
Teodor Meleșcanu, actualul ministru de externe, făcea parte din guvernul Văcăroiu în perioada ’92-’96. Petre Daea, ce conduce astăzi ministerul Agriculturii, era ministru al aceleiași instituții și în anul 2004. Pavel Năstase, actualul ministru al educației, era în anul 2002 secretar de stat în ministerul Afacerilor Interne, fiind director general al Institutului Național de Administrație (INA). Și exemplele pot continua.
Cât timp o să vedem că aceleași fețe sunt mutate dintr-o parte în alta, nu ar trebui să ne mire că oamenii sunt neîncrezători. Sau că Florin Iordache ar putea reveni, într-o bună zi, ca ministru al justiției.
Am crezut, sincer, că mișcările de stradă de acum două luni au reușit să inducă o oarecare teamă partidelor politice, sau măcar jenă. Nu e cazul; dacă datoriile adunate în timpul campaniei nu s-au putut plăti acum, se va găsi un moment bun în cei trei ani și jumătate de guvernare rămași.