Home Actualitate Cum a reușit un tânăr absolvent de mate-...
Actualitate

Cum a reușit un tânăr absolvent de mate-info să fac din pasiunea lui pentru mașini o afacere de succes. Azi el readuce la viață mașina românească preferată a tuturor și pregătește o nouă mutare VIDEO

Prima mașină a lui Tudor Oprea, un tânăr absolvent de Matematică-Informatică și un pasionat de mașini, a fost o Dacia roșie, fabricată în 1997. A fost dragoste la prima vedere, iar imediat după noua lui achiziție, a decis să facă…

Cum a reușit un tânăr absolvent de mate-info să fac din pasiunea lui pentru mașini o afacere de succes. Azi el readuce la viață mașina românească preferată a tuturor și pregătește o nouă mutare VIDEO
Cum a reușit un tânăr absolvent de mate-info să fac din pasiunea lui pentru mașini o afacere de succes. Azi el readuce la viață mașina românească preferată a tuturor și pregătește o nouă mutare VIDEO · Foto: Business Magazin

Prima mașină a lui Tudor Oprea, un tânăr absolvent de Matematică-Informatică și un pasionat de mașini, a fost o Dacia roșie, fabricată în 1997. A fost dragoste la prima vedere, iar imediat după noua lui achiziție, a decis să facă din pasiunea lui pentru mașinile vechi un mic proiect antreprenorial.  Așa a luat naștere Dacia Roșie, un proiect prin care el recondiționează mașini vechi cu emblema Dacia.

„Este un proiect de suflet. Nu am plecat cu gândul de a dezvolta o afacere, ci de a face ceva ce în viitor va rămâne și va avea o valoare mai mare decât acum. Totul a început în februarie 2019. Eram cu cel mai bun prieten al meu din copilărie, iar tatăl lui m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva care ar vrea să cumpere o Dacie. Am văzut și eu acea mașină și m-am gândit că mi-ar plăcea să fie a mea. Aveam acei bani strânși, circa 500 de euro. A fost prima mea mașină, o Dacia roșie fabricată în 1997“ a spus Tudor Oprea, fondatorul Dacia Roșie.

Primii pași făcuți pentru acest proiect au însemnat construcția unui garaj, pe un teren aflat la marginea Bucureștiului, găsirea mașinilor potrivite și o investiție pe care fondatorul o estimează la 10-15.000 de euro.

„Primul pas este să găsim mașina. De fiecare dată am căutat ca orice mașină pe care o luăm să fie cât mai specială prin povestea ei, a vechiului proprietar sau prin dotări. Am avut o Dacie sport, o Dacie 1301, care a fost mașina prim-ministrului României până în 1980“, povestește el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună