Cum a pierdut Intel cursa procesoarelor de inteligență artificială

Intel, odinioară lider în domeniul microprocesoarelor, a ratat ocazia de a domina și în era inteligenței artificiale. O serie de decizii greșite și oportunități ratate au fost influențate de o cultură corporativă agresivă, născută din decenii de succes și profituri mari. Astăzi, Nvidia este o forță majoră în cipurile IA, iar Intel se luptă să-și  regăsească relevanța pe o piață în continuă schimbare.


Au fost oportunități ratate, decizii luate pe baza capriciilor și o execuție proastă.

Urmele pașilor greșiți au fost un produs secundar al unei culturi corporative agresive, născute din decenii de succes și profituri mari, înflorită în anii 1980, scrie The New York Times. 

În 2005 nu exista niciun indiciu despre boomul inteligenței artificiale (IA) care avea să vină ani mai târziu. Dar directorii de la Intel, ale cărei cipuri serveau drept creier electronic în majoritatea computerelor mărcilor respectabile, s-au confruntat cu o decizie care ar fi putut schimba modul în care evoluează această tehnologie transformatoare și perturbatoare. 

Paul Otellini, directorul executiv al Intel la acea vreme, a prezentat consiliului de administrație o idee uluitoare: să cumpere Nvidia, un parvenit după standardele din Silicon Valley, cunoscut pentru procesoarele folosite la grafica computerizată. Prețul: până la 20 de miliarde de dolari. 

Pe măsură ce valoarea Intel s-a diminuat, unele companii mari de tehnologie și bancherii de investiții s-au gândit la ceea ce odată era de neconceput: că Intel ar putea ajunge o posibilă țintă pentru achiziție.

Unii directori de la Intel credeau că designul de bază al cipurilor grafice ar putea prelua, în cele din urmă, roluri noi și importante în centrele de date, o abordare care va ajunge să domine în sistemele IA.  Însă consiliul de administrație s-a opus, spun două persoane care cunosc detalii despre discuția din sala de consiliu. Întâlnirea a fost confidențială. Intel avea un istoric descurajator în privința absorbției companiilor, iar tranzacția ar fi fost de departe cea mai scumpă achiziție a Intel.  Confruntându-se cu scepticismul consiliului de administrație, Otellini, care a murit în 2017, s-a retras și propunerea sa nu a mers mai departe. În retrospectivă, una dintre persoanele care au participat la întâlnire a concluzionat că a fost „un moment fatidic”.  Astăzi, Nvidia este regele de neegalat al cipurilor IA și una dintre cele mai valoroase corporații din lume, în timp ce Intel, odinioară superputerea microprocesoarelor, se chinuie în noul peisaj de afaceri și nu primește niciun impuls ascendent din goana după aurul IA. Valoarea de piață a Nvidia, de ani de zile o fracțiune din cea a Intel, este acum de peste 3.000 de miliarde de dolari, de aproximativ 30 de ori mai mare decât cea a simbolului procesoarelor din Silicon Valley, care a scăzut sub 100 de miliarde de dolari. 

În 2005 nu exista niciun indiciu despre boomul inteligenței artificiale (IA) care avea să vină ani mai târziu. Dar directorii de la Intel, ale cărei cipuri serveau drept creier electronic în majoritatea computerelor mărcilor respectabile, s-au confruntat cu o decizie care ar fi putut schimba modul în care evoluează această tehnologie transformatoare și perturbatoare.

Pe măsură ce valoarea Intel s-a diminuat, unele companii mari de tehnologie și bancherii de investiții s-au gândit la ceea ce odată era de neconceput: că Intel ar putea ajunge o posibilă țintă pentru achiziție.  Astfel de scenarii se adaugă presiunilor cu care se confruntă în prezent Patrick Gelsinger, numit în 2021 director general al Intel. El s-a concentrat pe recâștigarea titlului de lider unic al companiei în tehnologia de fabricare a cipurilor, dar observatorii care cunosc compania de când aceasta s-a născut spun că Intel are mare nevoie de produse populare – cum ar fi cipurile IA – pentru a-și spori veniturile, care au scăzut cu peste 30% din 2021 până în 2023. 

„Pat Gelsinger se concentrează foarte mult pe partea de producție”, a explicat profesorul Robert Burgelman de la Stanford Graduate School of Business. „Dar n-au avut IA, și asta a ajuns să fie o problemă acum.”  Povestea modului în care Intel, care a eliminat recent 15.000 de locuri de muncă, a rămas în urmă în ceea ce privește inteligența artificială este reprezentativă pentru provocările mai largi cu care se confruntă acum compania. Au fost oportunități ratate, decizii luate pe baza capriciilor și o execuție proastă, potrivit interviurilor cu peste 20 de foști manageri de la Intel, directori de consiliu și analiști din industrie.  Urmele pașilor greșiți au fost un produs secundar al unei culturi corporative născute din decenii de succes și profituri mari, înflorită în anii 1980, când cipurile Intel și software-ul Microsoft deveniseră motoarele gemene ale industriei computerelor personale în ascensiune rapidă.  Acea cultură era agresivă și se concentra pe supremația în computerele personale și mai târziu în centrele de date. Directorii Intel, doar pe jumătate în glumă, au descris compania drept „cel mai mare organism unicelular de pe planetă”, o lume insulară autonomă.  A fost un etos corporativ care a funcționat împotriva companiei, deoarece Intel a încercat, și nu a reușit în mod repetat, să devină lider în cipuri pentru IA. Au fost create proiecte care au continuat ani de zile, doar pentru a fi închise brusc, fie pentru că conducerea Intel și-a pierdut răbdarea, fie pentru că tehnologia nu a ajuns chiar acolo unde trebuia și a fost depășită. Investițiile în modele mai noi de cipuri au trecut invariabil pe plan secund în favoarea protejării și extinderii mașinăriei principale de făcut bani a companiei: generațiile de cipuri bazate pe proiectele Intel din era PC, pe arhitectura x86.  „Acea tehnologie a fost bijuteria coroanei Intel – ceva ce le aparține și foarte profitabil – și ei ar face orice le stă în putere pentru a menține acest statut”, a spus profesorul de inginerie electrică James Plummer de la Universitatea Stanford și fost director la Intel.  Liderii Intel au recunoscut uneori problema. Craig Barrett, un fost CEO al corporației, a comparat odată businessul cu procesoare x86 cu o tufă de larrea – un arbust care otrăvește plantele concurente din jurul său. Cu toate acestea, profiturile au rămas ridicate atât de mult timp, încât Intel nu și-a schimbat cursul.  La momentul în care Intel a luat în considerare o ofertă pentru Nvidia, compania mai mică era văzută de cei mai mulți observatori ca un jucător de nișă. Cipurile sale specializate au fost folosite în cea mai mare parte în computere pentru jucătorii de jocuri video, însă Nvidia începuse să-și adapteze procesoarele pentru alte domenii de nișă, cum ar fi descoperirea de petrol și gaze.  Acolo unde procesoarele Intel au excelat în executarea rapidă a calculelor unul după altul, cipurile Nvidia au oferit performanțe superioare în grafică, împărțind sarcinile și răspândindu-le pe sute sau mii de procesoare care lucrau în paralel – o abordare care avea să fie răsplătită ani mai târziu în IA.  După ce ideea de preluare a Nvidia a fost respinsă, Intel, cu sprijinul consiliului, s-a concentrat pe un proiect intern, cu numele de cod Larrabee, pentru a depăși concurenții în materie de grafică. Proiectul a fost condus de Gelsinger, care s-a alăturat Intel în 1979 și a urcat constant pentru a deveni director executiv.  
Efortul Larrabee a consumat patru ani și sute de milioane de dolari. Intel era încrezător, poate chiar dincolo de limita aroganței, că ar putea transforma domeniul. În 2008, vorbind la o conferință la Shanghai, Gelsinger a prezis: „Arhitecturile grafice de astăzi se apropie de sfârșit”. Larrabee ar fi următorul pas. 

Însă consiliul de administrație s-a opus, spun două persoane care cunosc detalii despre discuția din sala de consiliu. Întâlnirea a fost confidențială. Intel avea un istoric descurajator în privința absorbției companiilor, iar tranzacția ar fi fost de departe cea mai scumpă achiziție a Intel.

Larrabee a fost un hibrid, care combina grafica cu designul cipurilor Intel în stil PC. A fost un plan îndrăzneț de a le îmbina pe cele două, folosind tehnologia Intel la bază. Și nu a funcționat. Larrabee a rămas în întârziere, iar performanța grafică a rămas și ea în urmă. 

În 2009, Intel a renunțat la proiect, la câteva luni după ce Gelsinger a anunțat că pleacă pentru a deveni președinte și director de operațiuni al EMC, un producător de echipamente de stocare a datelor. 

La un deceniu după ce a părăsit Intel, Gelsinger încă credea că Larrabee era pe drumul cel bun. Într-un interviu din 2019, la Muzeul de Istorie a Calculatoarelor, el și-a amintit că oamenii începeau să folosească cipurile și software-ul Nvidia pentru lucruri dincolo de grafică. Asta a fost înainte de boomul IA, dar direcția era clară, a spus Gelsinger. 

Progresul proiectului Larrabee a fost oprit, dar, a insistat el, s-ar fi putut dovedi un câștigător cu mai multă răbdare și investiții corporative. „Nvidia ar fi doar o pătrime din dimensiunea pe care o are astăzi, deoarece cred că Intel a avut o șansă chiar în acel spațiu”, a spus executivul.  Acum, la trei ani după ce a fost invitat să preia Intel, Gelsinger încă mai susține această părere. Însă într-un scurt interviu acordat recent ziarului The New York Times, el a subliniat și angajamentul pe termen lung care ar fi fost necesar. „Am crezut în asta”, a spus el. Dacă Intel ar fi continuat, „cred că lumea ar fi foarte diferită astăzi. Dar nu poți da înapoi istoria pentru astfel de lucruri.”  

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru