Home Medical City News Cum a evoluat piața locală a abonamentel...
Medical City News

Cum a evoluat piața locală a abonamentelor și asigurărilor medicale și ce aduce nou conceptul de Concierge Medical, produsul hibrid care le înglobează pe amândouă

După lansarea, în 1996, a primelor abonamente medicale, care au evoluat în paralel cu asigurările medicale, ajungând unele dintre cele mai căutate beneficii extrasalariale, Wargha Enayati, fondatorul primului oraș medical din România, Enayati Medical City, și al Rețelei de Sănătate…

Cum a evoluat piața locală a abonamentelor și asigurărilor medicale și ce aduce nou conceptul de Concierge Medical, produsul hibrid care le înglobează pe amândouă
Cum a evoluat piața locală a abonamentelor și asigurărilor medicale și ce aduce nou conceptul de Concierge Medical, produsul hibrid care le înglobează pe amândouă · Foto: Business Magazin

După lansarea, în 1996, a primelor abonamente medicale, care au evoluat în paralel cu asigurările medicale, ajungând unele dintre cele mai căutate beneficii extrasalariale, Wargha Enayati, fondatorul primului oraș medical din România, Enayati Medical City, și al Rețelei de Sănătate Regina Maria, a adus pe piața locală și conceptul de Concierge Medical, un produs hibrid, care le înglobează pe amândouă. Ce costuri au aceste servicii?

„În România asigurările de sănătate seamănă foarte mult cu niște abonamente, adică au același gen de acoperire și sunt concentrate probabil 90-95% pe zona de policlinică. Și din cauza asta spunem că este asigurare, dar de fapt serviciile oferite sunt și ele de obicei incluse într-un abonament, diferența fiind dată de accesul la o rețea mai largă. Dacă ne uităm international, asigurarea de sănătate înseamnă cu totul altceva. Și prețurile sunt într-o cu totul altă categorie”, a spus Ana Maria Marian, Managing Partner, Concierge Medical, Enayati Medical City, în cadrul emisiunii BM Medical City News.

O asigurare de sănătate cu un preț mediu, în Germania, Franța sau Italia, exemplifică ea, începe de la 100 de euro pe lună. „Dar acolo, într-adevăr, vorbim de acoperirea unor probleme medicale grave, care necesită spitalizare, chirurgie, intervenții medicale pe o lungă perioadă de timp, uneori poate chiar și ani de zile, pentru tratarea unei boli cronice.”

Spre comparație, în România asigurările și abonamentele medicale au un cost mediu oarecum similar, care se învârte în jurul valorii de 10-12 euro/lună/persoană. În ceea ce privește costul abonamentelor Concierge Medical oferite de Enayati Medical City, acesta se ridică, potrivit Anei Maria Marian, la 10 euro pe lună.

În momentul de față, în România, pe zona Corporate, ea susține că există aproximativ 1,6 milioane de abonamente active, dintre care circa 500.000 sunt produse hibrid, o combinație între abonamente și asigurări medicale, și 100.000 „sunt, probabil, asigurări de sănătate corporate, care nu au niciun fel de interacțiune cu zona de abonamente”.

Domeniile din care provin companiile care oferă aceste beneficii extrasalariale în pachetele lor sunt, potrivit ei, foarte vaste, acoperind toată plaja industriilor din România, diferențele constând în special în complexitatea abonamentelor sau asigurărilor medicale oferite. Aici, adaugă ea, se poate vedea o diferență în funcție de industrii, „pentru că dacă ne uităm de exemplu în domeniul farma, banking sau IT, aici de obicei găsim beneficiile cu cea mai largă acoperire. Cu cât mergem, de exemplu, mai mult spre fabrici, cu atât scade nivelul de acoperire”. Potrivit ei, odată cu lansarea abonamentelor Concierge Medical, s-a remarcat o tendință de migrare a companiilor din primele categorii amintite către abonamentele Concierge Medical, „pentru că ele înțeleg cumva beneficiul pe care îl aduce rezolvarea rapidă a unei probleme medicale, în care timpul dintre problemă și soluție devine foarte scurt”. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună