Cum a enervat Sarkozy femeile din Franta
O campanie initiata de guvernul presedintelui Sarkozy starneste furia feministelor franceze si nu numai a lor.
Campania de promovare a unui imprumut in valoare de 35 de
miliarde de euro de pe pietele financiare, care va fi folosit
pentru stimularea cresterii economice, foloseste o imagine
binecunoscuta francezilor, Marianne, personificarea Republicii
Franceze incepand din secolul al nouasprezecelea, care de aceasta
data apare ca o tanara insarcinata. Imaginea aleasa a starnit
numeroase critici, feministele franceze plangandu-se ca astfel se
avanseaza ideea reducerii femeilor doar la rolul de mame.
Criticilor nu le-a scapat nici faptul ca femeia din afisul
campaniei initiate de guvernul presedintelui Sarkozy este imbracata
in alb, culoare ce aminteste nu numai de virginitate, ci si de
Vechiul Regim (perioada de dinainte de Revolutia din 1789). Un blog
feminist sustine ca guvernul pare sa sugereze faptul ca rolul
femeii e sa faca copii, in timp ce barbatii au grija de banii din
imprumut, iar alti critici s-au grabit sa afirme ca imaginea evoca
in mintea privitorului deviza “Munca, Familie, Patrie” a guvernului
de la Vichy, care a colaborat cu Hitler in cel de-al Doilea Razboi
Mondial.
De cealalta parte a baricadei, cei implicati in realizarea
campaniei sustin ca alegerea unei Marianne insarcinate era absolut
normala, dat fiind ca publicitatea din jurul imprumutului de 35 de
miliarde de euro se axeaza pe ideea ca acesta reprezinta o
investitie in viitor, mai precis, asa cum a declarat insusi
presedintele Sarkozy, in invatamantul superior, cercetare,
tehnologie, acces de mare viteza la internet si sustinerea
IMM-urilor.
Conform presedintelui, astfel se va ajunge la o crestere economica
de 0,3% pe an in urmatorul deceniu. Conform criticilor din opozitie
insa, care ii reproseaza cheltuiala de 975.000 de euro facuta cu
campania (suportata de contribuabili), se va ajunge mai degraba la
cresterea deficitului bugetar, cifrat in prezent la 149 de miliarde
de euro.