Cum a devenit Ferrari un nume cunoscut peste tot în lume

Enzo Anselmo Ferrari este pilotul de curse italian care a dezvoltat marca de automobile Ferrari și echipa Scuderia Ferrari Grand Prix, cunoscut și drept „Il Commendatore“. Ferrari s-a născut pe 18 februarie 1898 în Modena, Italia. Certificatul de naștere consemnează nașterea sa pe 20 februarie, dat fiind faptul că o puternică furtună de zăpadă l-a împiedicat pe tatăl său să înregistreze nașterea sa în registrul local.

A fost cel mai tânăr din cei doi fii ai lui Alfredo și Adalgisa Ferrari. Tatăl său era fiul unui băcan și fondase un atelier în care realiza componente metalice. Când avea 10 ani, Enzo Ferrari a fost martorul câștigului lui Felice Nazzaro în 1908 la Circuitul din Bologna, un eveniment care l-a inspirat să devină pilot de curse. Tatăl și fratele său au murit în 1908 ca urmare a pandemiei mortale de gripă de după Primul Război Mondial. Ferrari a fost și el foarte  bolnav, iar în 1918 a fost eliberat de datoria de a servi în război. Afacerea familiei s-a prăbușit, iar Ferrari a început să își caute un loc de muncă în industria auto. Nu a fost acceptat în cadrul reprezentanței Fiat din Torino și s-a mulțumit cu munca de șofer de test pentru C.M.N. (Costruzioni Meccaniche Nazionali), un producător auto din Milano.

A fost mai târziu promovat ca șofer de curse și și-a făcut debutul în 1919, în cadrul circuitului Parma-Poggio di Bercete, unde a terminat al patrulea la categoria la care participa. În același an, a participat și la Targa Floria, dar a fost nevoit să se retragă după o defecțiune la mașină. În 1920 a părăsit C.M.M. pentru Alfa Romeo. În 1923 a primit insigna Prancing Horse, care decora fuselajul avionului prietenului său din armată, Francesco Baracca, de la mama acestuia. Insigna a fost luată din rămășițele avionului în care a murit misterios Baracca în 1918. Ferrari va folosi ulterior insigna pe mașinile sale după ce își va alcătui propria echipă.

Șocat de moartea lui Antonio Ascari în 1925, a refuzat oportunitatea de a participa la curse mai prestigioase oferită de Alfa Romeo și s-a concentrat pe management și dezvoltatea echipei Alfa Cars. Ferrari a participat cu aceasta la curse până în 1932, când a părăsit Alfa Romeo și a pus bazele echipei sale, Scuderia Ferrari. În 1937, Alfa Romeo a decis să recâștige controlul asupra diviziei de curse și l-au reangajat pe Ferrari ca sporting director. Nemulțumit de acest aranjament, a părăsit compania și a fondat Auto-Avio Costruzioni, o companie ce oferea componente echipelor participante la curse. Deși o clauză din contract îl restricționa să participe la curse și la designul mașinilor pentru patru ani, a reușit să producă două mașini. Odată cu începerea Celui de Al Doilea Război Mondial, fabrica lui Ferrari a început să producă pentru guvernul fascist al lui Mussolini.

După ce Aliații au bombardat fabrica, Ferrari a relocat-o din Modena în Maranello. La sfârșitul războiului, a început să producă mașini folosind propriul nume și a fondat Ferrari S.p.A. în 1947. Echipa sa a debutat în Torino, în 1948, iar prima victorie a venit un an mai târziu, la Lago di Garda. Prima victorie majoră a fost în 1949, la cele 24 de ore din Le Mans, cu un Ferrari 166M condus de Luigi Chinetti și Peter Mitchell-Thomson. În 1950, echipa lui Ferrari a participat la proaspăt înființatul campionat Formula 1 și a fost singura echipă ce a rămas de la introducere. Ferrari a câștigat primul Grand Prix în 1951.

Decizia de a continua cursele a adus noii companii victorii și recunoaștere publică. Totuși, vitezele în creștere, infrastructura slabă și lipsa măsurilor de siguranță au făcut ca, în 1957, în cadrul Mille Miglia, să se întâmple un accident grav: unui Ferrari condus de Alfonso de Portago ce ajunsese la o viteză de 250 km/oră i-a explodat un cauciuc și a ieșit în mulțime, omorându-i atât pe pilot și copilot, cât și nouă spectatori. Enzo Ferrari și producătorul de anvelope au fost acuzați de omor într-un proces ce a fost încheiat în 1961.

Până la sfârșitul anilor 1960, dificultățile financiare, precum și necesitatea de a satisface noi măsuri de siguranță și de reducere a emisiilor de gaze în producția de mașini l-au determinat pe Ferrari să caute un partener de afaceri. Și-a vândut în 1969 jumătate din companie către Fiat, cu înțelegerea că va rămâne la controlul a 100% din activitățile de curse ale companiei. În 1971 a părăsit postul de managing director al diviziei de automobile, iar în 1974 l-a numit pe Luca Corderi di Montezemolo ca manager al echipei de Formula 1. Niki Lauda a câștigat campionatul în 1975 și 1977.

Enzo Ferrari a murit la data de 14 august 1988 în Maranello, la 90 de ani. Moartea sa nu a fost făcută publică decât două zile mai târziu, la cererea sa, pentru a compensa înregistrarea târzie de la naștere. Grand Prix-ul italian a fost ținut la câteva săptămâni după moartea lui Ferrari, iar rezultatul a fost câștigarea cursei de Ferrari, aceasta fiind singura cursă din sezonul respectiv ce nu a fost câștigată de McLaren.