Cum a celebrat Vladimir Putin împlinirea a 63 de ani
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a împlinit miercuri 63 de ani, liderul rus sărbătorind printr-un meci de hochei organizat la Soci cu foști jucători celebri din NHL, cu membri ai Administrației de la Moscova și oligarhi, scrie cotidianul britanic The Guardian.
La doar câteva ore după ce ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că Flota rusă din Marea Caspică a lansat rachete spre Siria, oficialul rus și președintele Vladimir Putin li s-au alăturat unor foști jucători din NHL pentru un meci desfășurat la Soci și transmis în direct de Televiziunea publică rusă, comentează cotidianul britanic.
Vladimir Putin a înscris șapte goluri, iar echipa sa, care a inclus legende precum Viaceslav Fetisov și Pavel Bure, a câștigat meciul cu scorul 15-10.
Din echipa adversă au făcut parte Serghei Șoigu și oligarhi ruși prieteni cu Vladimir Putin precum Ghennadi Timcenko și Arkadi Rotenberg, relatează ABC News, notând că cei doi sunt vizați de sancțiuni occidentale.
La sfârșitul meciului, Vladimir Putin a primit în numele echipei sale, în contextul împlinirii vârstei de 63 de ani, o medalie pentru contribuția adusă hocheiului în Rusia.
Anul trecut, presa oficială rusă a relatat că Vladimir Putin și-a celebrat ziua de naștere în Siberia, departe de zonele populate.