Cum a ajuns un reparator de polizoare să construiască o afacere de milioane în România. El este în lumea afacerilor din țara noastră de peste 20 de ani
Romeo Bratcoveanu și-a început parcursul în lumea antreprenoriatului în urmă cu două decenii, când a început să repare diverse scule. De-a lungul timpului, activitatea lui a evoluat și a făcut mai multe parteneriate cu companii locale – cel mai recent…
Romeo Bratcoveanu și-a început parcursul în lumea antreprenoriatului în urmă cu două decenii, când a început să repare diverse scule. De-a lungul timpului, activitatea lui a evoluat și a făcut mai multe parteneriate cu companii locale – cel mai recent pariu al său fiind pe mediul online, care l-a ajutat să își crească afacerea chiar și în pandemie.
Povestea antreprenorială a lui Romeo Bratcoveanu a început cu reparațiile de scule – precum polizoarele, apoi și-a extins orizonturile și s-a orientat către importuri. De-a lungul timpului, a dezvoltat mai multe parteneriate pe plan local – un exemplu în acest sens fiind colaborarea de peste 21 de ani cu primul producător din România de gips-carton, pentru care sunt furnizori și acum. Ca să își diversifice afacerea, a ales să importe produse de iluminat și acela a fost un pariu câștigător – au ajuns să vândă aceste produse către clienții mari, corporații. Pe zona de distribuție a realizat parteneriate cu marile lanțuri de retail.
Un moment de răscruce a fost criza financiară pe care businessul a resimțit-o puternic în 2009. Atunci și-a dat seama că trebuie să continue diversificarea business-ului, mai ales în contextul în care vânzările de corpuri de iluminat au scăzut substanțial.
Au accesat fonduri europene și au dezvoltat o linie de injecție masă plastică și produce dibluri și doze. „De când am început această activitate, în urmă cu aproximativ doi ani, filosofia noastră de business s-a legat de peretele de gips carton – respectiv de obiectele care se află în fața și în spatele acestuia – profiluri, accesorii, prize, doze de gips-carton, corpuri de iluminat etc.”, a explicat în cea mai recentă ediție a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace antreprenorul Romeo Bratcoveanu, orientarea de acum a afacerii care îi poartă numele și pe care o dezvoltă alături de fiul său.
El a mai spus că în prezent au două direcții mari de activitate: distribuția de materiale de construcții din categoria gips-cartonului, precum și gama de produse de import pe care le vând în online – segment unde articolele listate variază de la lumânări, până la plase de umbrire și obiecte de iluminat. „Avem listate în prezent peste 2.000 de produse”, punctează Bratcoveanu, care oferă exemplul unor prize necesare pentru instalarea stațiilor de încărcat pentru mașinile electrice acasă: „Vindem, în medie, câte un astfel de produs zilnic”.
Pentru anul în curs așteaptă o creștere de peste 5%, iar exclusiv pe zona de online, de minimum 30%. „Vom depăși 2,5 – 2,7 milioane de lei anul acesta”, descrie antreprenorul obiectivele financiare fixate pentru 2021, precizând că online-ul va reprezenta concentrarea lor.
De altfel, în contextul pandemiei, s-au axat mai mult pe această direcție, astfel că dacă în 2019 online-ul reprezenta 4% din cifra de afaceri și businessul se plasa la 1,7 mil lei (fără TVA), în 2020, cifra de afaceri a fost de 1,9 milioane de lei, online-ul reprezentând circa 23%. „Creșterea din online a fost foarte mare, de peste 600%; dacă nu ar fi existat vânzările din online am fi avut o scădere de 10% cu activitatea clasică de vânzări. Eram pregătiți, am depus foarte multă muncă în acest sens, nu doar în 2020, ci și în 2019.”
Anul trecut au avut circa 5.000 de clienți, dar antreprenorul precizează că majoritatea vânzărilor sunt asigurate de clienții companii: „Clienții care ne asigură circa 70% din cifra de afaceri sunt reprezentați de un mare producător de gips carton – cu care colaborăm de peste 20 de ani – și un mare retailer, care deține și magazin online, și un magazin fizic, un distribuitor din zona materialelor de construcții”. Ideea dezvoltării businessului din online i-a venit în 2015, după ce a investigat, împreună cu un prieten contabil din Germania, potențialul unei noi afaceri. Acesta i-a oferit exemplul unui client care lucra pentru o companie mare, dar în timpul liber, în afara programului, vindea electronice pe eBay în valoare de 80.000 de euro. A început să cocheteze și el cu această idee, iar la revenirea în țară, a decis să o fructifice prin intermediul marketplace-ului eMAG, recent lansat pe piața locală.
A lansat astfel businessul din online în 2017-2018 – și spune că nu a avut nevoie de o investiție inițială foarte mare – dețineau infrastructura tehnică, precum și materialele necesare: „Singura investiție pe care a trebuit să o facem a fost în realizarea fotografiilor de produs – a trebuit să apelăm la un fotograf profesionist pe care l-am plătit cu aproximativ 200 de euro.” În business a început ulterior să se implice și fiul său, student la Electronică care a devenit mai târziu responsabil de încărcarea produselor pe platformă.
„Ne consultăm în legătură cu orice ramură legată de dezvoltarea businessului din mediul online – el vede viitorul în acest domeniu – un argument în acest sens este că a și investit de la început din fondurile lui personale în compania Elrond din Sibiu. Împreună decidem ce produse să aducem și vrem de asemenea să introducem și un canal de YouTube în care să descriem cum funcționează aceste produse, pentru a da mai multă încredere clienților.” Alături de cei doi Bratcoveanu, lucrează încă trei colegi – își desfășoară desfășoară activitatea în sectorul 6 din București – unde au un showroom fizic, inaugurat în urmă cu peste 10 ani, precum și un depozit, o zonă de producție și birouri. În pandemie au închis magazinul fizic, iar o altă măsură pe care au luat-o a fost să pună la dispoziție colegilor o mașină pentru a evita transportul în comun.
Antreprenorul avertizează că un alt efect al pandemiei se leagă de turbulențele de pe piața materiilor prime și problemele legate de aprovizionare – deja observă modificări de preț – „Anumiți producători, anumite fabrici au anunțat că au închis activitatea timp de 2-3 luni; iar în zona importurilor din China sunt probleme imense legate de costurile de transport – au fost creșteri de 500% pentru un transport de acum, față de unul realizat în luna octombrie. Încercăm să găsim parteneri și furnizori europeni. ”
Businessul Bratcorom Import Export își desfășoară activitatea în sectorul 6 din București – unde au un showroom fizic, inaugurat în urmă cu peste 10 an, un depozit, o zonă de producție și birouri. În pandemie au închis magazinul fizic, iar o altă măsură pe care au luat-o a fost să pună la dispoziție colegilor o mașină pentru a evita transportul în comun.
Cum și-a propus să dezvolte businessul în continuare? „Vrem să mărim gama de produse. Am făcut o analiză pentru primele luni ale anului curent față de anul anterior, iar creșterea din online a fost de 300%, astfel că aceasta este una dintre zonele pe care vrem să o dezvoltăm; apoi, vrem să ne axăm pe zona de conținut, să postăm videouri pentru a ști oamenii cum să folosească aceste produse, iar pe termen lung, speră să conecteze magazinul online de businessul cu monede virtuale, cum ar fi Elrond a antreprenorilor din Sibiu.”
Iar în ceea ce privește sfaturile pe care le-ar oferi unui antreprenor din mediul online, acestea sunt: „Să aibă pași bine stabiliți; să își facă parteneriate și să lucreze cu un distribuitor care să aibă o platformă B2B sau cu un producător și să apeleze la un consultant. La eMAG găsesc un punct forte în faptul că pun la dispoziție un consultant și în parteneriatele pe care le au, ce permit plățile la șapte zile, sunt ideale mai ales pentru cineva aflat la început. Să aibă idei, dar și niște bani prin care să obțină discounturi la achiziții.”
