Home Actualitate Cum a ajuns un manager din industria tut...
Actualitate

Cum a ajuns un manager din industria tutunului să devină manager de videochat

După 14 ani petrecuți în multinaționale, Iulian Vlad a decis să investească în videochat.

Cum a ajuns un manager din industria tutunului să devină manager de videochat
Cum a ajuns un manager din industria tutunului să devină manager de videochat · Foto: Business Magazin

Timp de mai bine de 14 ani, Iulian Vlad a lucrat alături de cei mai mari jucători din industria tutunului și alcoolului. Din fiecare funcție deținută a învățat și a căutat mereu să facă un pas mai departe. Două motive au fost cele care l-au determinat să intre în această afacere: provocarea unui business aflat încă în perioada de pionierat, după cum spune chiar el și potențialul financiar.

“Am decis că este momentul să aplic cunoștințele și skills-urile dobândite în tot acest timp, într-un proiect personal. Doi ani am analizat piața și am decis să mă alatur echipei de management AVC Studios, în proiectul Gloria Agency și parteneriatul cu Jasmin, despre care cred cu tărie că va revoluționa industria de online adult entertainment din România și din lume. Motivul principal pentru care am luat această decizie este legat de provocările pe care le voi întâmpina în cadrul acestui proiect, precum și munca de pionierat în această industrie. În plus, în urma analizei de piață efectuate a reieșit faptul că această industrie este departe de a fi ajuns la maturitate, bucurându-se de un potențial fantastic.” – Iulian Vlad, manager Gloria Agency

Primul gând a fost să cumpere o franciză, așa cum este trendul în industrie, însă în urma discuțiilor cu managerii agenției a înțeles că cea mai bună soluție este să devină partener. 200.000 de dolari a investit în sediul din centrul capitalei, agenția ajungând luna aceasta la 3 sedii de lux deschise în București, toate inaugurate chiar în acest an.

“Am fost contactați de foarte mulți investitori care voiau să cumpere franciza dar este greu să le garantezi succesul când la mijloc nu există experiență. Așa că preferăm să rămânem acționari, pentru că ținem foarte mult la calitatea serviciilor și știm că România poate ajunge pe cele mai înalte culmi în acest domeniu, contribuind din ce în ce mai mult la bugetul statului.” – Liviu Berbece, administrator Gloria Agency

Prima agenție de trafic din România, dedicată modelelor de videochat

Potențialul extraordinar de dezvoltare în această industrie i-a determinat pe managerii agenției să creeze și prima firmă de trafic dedicată modelelor de videochat, o premieră pentru țara noastră. Prin cumpărarea de trafic și crearea propriilor siteuri de trafic, aceasta are ca scop creșterea numărului de membri care ajung în camerele modelelor, lucru ce se reflectă în suma câștigată la finalul lunii. Încasările ar urma să crească cu 30% până la 60%.

“Este un proiect pe care l-am testat vreme de 2 ani cu diferite firme de trafic din afară și cu Gloria Agency. Am investit peste 200.000 de dolari până acum și suntem pregătiți să ajungem la investiții de aproape 1 milion de dolari și să creăm peste 100 de locuri de muncă noi, în următorul an. Am semnat și un parteneriat în valoare de peste 50.000 de dolari cu Diva Trafic, numărul 1 în trafic online pentru modele independente. În tot acest timp am testat pentru modelele care lucrează cu noi dar vrem ca acest serviciu să fie valabil până la finalul anului și pentru modele independente sau alte studiouri. – Alex Ardelean, co-fondator Direct Soft.  

“Am lucrat timp de 3 ani la un intranet, un program care optimizează și monitorizează modelele independente sau din studiouri care colaborează cu Jasmin. A fost foarte greu să construim acest soft, pentru că de la lună la lună site-urile aduc câte ceva nou și trebuia în permanență să ne updatăm.“ – Ivan Stoianov, project manager Direct Soft

200.000 de lei plătește lunar agenția de videochat către bugetul de stat. Managerii spun însă că, având în vedere evoluția businessului, anul viitor vor ajunge să achite taxe și impozite de câte o jumătate de milion de lei în fiecare lună.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună