Cum a ajuns un dependent de droguri multimilionar

Povestea antreprenorului american Mike Lindell începe într-o casă de drogați. Era în toamna anului 2008, iar Lindell, pe atunci în vârstă de 47 ani și părinte divorțat cu patru copii, rămăsese fără cocaină, relatează Bloomberg. Era în „priză“ de 14 zile; încerca să-și salveze start-up-ul cu probleme și făcea drumuri regulate la dealerul său din Minneapolis, Ty. De data aceasta, când Lindell a sosit la apartamentul lui Ty așteptându-se la aceleași servicii de clasă, a avut parte de un șoc: dealerul i-a refuzat banii. Ty i-a spus că nu-i mai vinde cocaină până când nu iese din transă. Ty i-a sunat și pe ceilalți dealeri la care Lindell obișnuia să mai apeleze și le-a cerut să facă la fel. „Nu vreau să-i mai vindeți nimic, nici voi și nici oamenii voștri, până când nu se duce la culcare“, le-a spus Ty dealerilor.

Mulți oameni s-ar simți rușinați de această  poveste, dar Lindell o spune tot timpul. „Eram bulversat: traficanților de droguri le pasă“, spune el. „Asta am simțit, o intervenție incredibilă.“ Intervenția nu a pus capăt abuzului de droguri, care a început când avea mai puțin de 30 de ani; pe atunci era proprietar de baruri și abia pornise MyPillow, companie pe care o înființase în 2005 pentru a-și îndeplini visul de a face „cea mai bună pernă din lume“. A fost, totuși, un moment de cotitură. Atunci și-a dat seama că abuzul de cocaină și conducerea unei afaceri nu sunt compatibile pe termen lung și a jurat că va îndrepta lucrurile.

În telefon are și o poză cu el, cu chipul epuizat de consumul de droguri. Nu îi este rușine s-o arate. Povestea este imposibil de confirmat; Ty n-a vrut să vorbească cu jurnaliștii. Însă face parte din legenda lui Lindell și va fi un moment hotătâtor în autobiografia pe care și-o va publica singur anul acesta. Lindell și un prieten de-al său, actorul Stephen Baldwin, intenționează să transforme cartea într-un film ca parte a unui nou parteneriat: producerea de filme inspiraționale creștine „care nu sunt siropoase“.

Lindell spune că Ty i-a făcut poza nu doar ca să-i arate în ce hal ajunsese – un nebun care se ducea spre moarte -, ci și ca o amintire. „Știa că am planuri mari pentru viitor.“

Opt ani mai târziu, Lindell are un succes fenomenal. A învins toate dependențele toxice – de alcool, de cocaină – după o ultimă petrecere pe 16 ianuarie 2009, iar acum conduce un imperiu încă în creștere. Anul trecut și-a deschis cea de-a doua fabrică, afacerile i-au crescut de la 115 milioane de dolari la 280 de milioane de dolari și și-a triplat – până la 1.500 – numărul de angajați. Până acum a vândut peste 26 de milioane de perne de 45 de dolari sau mai mult. O mare parte din vânzări se fac direct către clienți care sună și comandă telefonic după ce văd sau aud reclame fermecătoare la televizor sau la radio.

Lindell a sărbătorit la New York succesul electoral al lui Donald Trump, pe care l-a întâlnit în timpul campaniei în Minneapolis. La sediul MyPillow oamenii nu par să-și facă programări pentru a-l vedea pe șef. Știu pur și simplu că Lindell este pe acolo și trec pe la sala de conferințe pe care șeful o folosește ca birou în speranța că vor fi băgați în seamă.

„Ea este șefa departamentului IT, Jennifer Pauly“, explică Lindell jurnaliștilor de la Bloomberg în timp ce în încăpere intră o tânără. „Este un bun exemplu de cum discut cu angajații și le înțeleg pregătirea. Am un zidar care se ocupă de mentenanță la fabrică. Jennifer este autodidactă. Ai fost vreodată la cursuri de IT?“

„Am învățat să folosesc pachetul Microsoft Office și cam atât“, spune ea. „Știu să lucrez în Excel și cred că d-asta are încredere să-mi lase datele pe mână.“

Lindell râde zgomotos. Poartă două aparate auditive discrete, dar oamenii spun că dintotdeauna a vorbit tare. „Dumnezeu mi-a dat darul să pot pune oamenii în pozițiile potrivite, unde pot da tot ce au mai bun.“

Apoi vine Bob Sohns, managerul de achiziții, și-l întreabă pe Lindell dacă vrea să se întânească cu un tip care a venit din Italia pentru a-i vinde un aparat automat de umplut perne. „Îl știu pe Bob din 1990, dar a venit în 2012. Lucra la NBC Shopping Network când mi-a spus: «Mike, cred că ar trebui să vin și să lucrez pentru The Pillow (Perna).» Am spus: «Sigur, ce vrei să fii?»“ „Este destul de aproape de adevăr“, spune Sohns. Lindell s-a întâlnit ulterior cu italianul și i-a comandat pe loc aparatul de umplut perne, o investiție de 162.000 de dolari.

Apoi a venit rândul lui Heather Lueth, fiica cea mai mare a lui Lindell și graphic designerul companiei. A intrat să vorbească despre cea mai recentă campanie de promovare prin e-mail.

MyPillow este, după cum a explicat cineva din companie, mai degrabă o pădure de familie decât un arbore de familie. Fratele lui Lindell, Corey, care a investit în MyPillow când afacerea avea probleme grave, este acum al doilea cel mai mare acționar. Acum el repară un ceas de colecție. Mai devreme monta un televizor în holul cel mare. Nepoata lui Lindell, Sarah Cronin, este asistentul executiv. Cumnatul, Brian Schmieg, nu are nicio funcție, dar este responsabil cu colectarea „îngrijorărilor“ din fabrici pentru a le prezenta șefului în ședințele obișnuite.

Larry Kating, directorul de producție, sună de la fabrica de lângă Shakopee pentru a discuta dacă să fabrice sau nu 30.000 de perne pentru Costco pe care magazinul nu le-a comandat încă. Lindell a decis rapid: Fă-le! „Mereu jonglezi cu lucruri din astea“, spune el. Este un manager neobișnuit, care se ghidează mai mult după instinct și care face pariuri aparent riscante despre care jură că sunt de inspirtație divină. „Nu folosim PowerPoint-uri. Într-un final ideile îmi vin în timp ce mă rog.“