Cum a ajuns Uber vârf de lance în lupta start-up-urilor cu limitările impuse de autorități

Pe Garrett Camp și Travis Kalanick i-a ajutat să vină la festivitatea de inaugurare a președintelui Barack Obama un prieten din comisia inaugurală, investitorul Chris Sacca. Kalanick, originar din Los Angeles, își vânduse recent firma de file-sharing companiei de infrastructură de internet Akamai, așa că avea ceva bani. A făcut o donație 25.000 de dolari comisiei inaugurale și a împărțit cheltuielile cu Camp. Aveau amândoi în jur de 30 de ani și, în pofida dezastrului din economia mondială erau plini de optimism cu privire la efectele revoluționare ale tehnologiei. Niciunul nu era prea încântat de politică, dar nu au vrut să rateze un moment istoric sau o petrecere importantă.

Au venit la Washington complet nepregătiți. În noaptea de dinaintea inaugurării s-au trezit blocați în mulțime în afara Newseum, încercând să intre la o petrecere găzduită de Huffington Post. Era înnorat și bătea vântul, și doar unul dintre ei avea o căciulă călduroasă, de lână. Ajunseseră să o poarte cu schimbul, câte 10 minute fiecare, în timp ce trimiteau frenetic mesaje gazdei prin care-i cereau să intervină pentru a fi lăsați înăuntru.

În ziua cea mare, Camp și Kalanick s-au trezit târziu. Kalanick închiriase o vilă aproape de Logan Circle pe site-ul de inchirieri pentru vacanță VRBO, dar erau la câteva mile distanță de locul în care ar fi trebuit să ajungă; niciun taxi nu era disponibil. În cele din urmă, au alergat în jos pe bulevard până în oraș. Când au ajuns la locurile lor, cocoțați, alături de Sacca și de prietenii săi de mare calibru din Silicon Valley, deasupra platformei inaugurale, transpirația de pe ei s-a răcit, dându‑le o senzație de disconfort. „Până la sfârșitul zilei am intrat cu siguranță într-un fel de stare de pre-hipotermie”, povestește Kalanick. „Toată lumea întreba: «Este ceva în neregulă cu tine?»”. La acea vreme, Camp încerca să-l impresioneze pe Kalanick cu o idee de afaceri pe care o dezvolta, care ar permite oricui are un smartphone să cheme printr-o simplă apăsare de de buton o mașină elegantă cu șofer. Kalanick era interesat, dar nu deosebit de entuziasmat, admițând că este o idee bună, doar că nu una măreață. El avea propriile idei de start-up, printre care una pe care a numit-o Pad Pass, o rețea de apartamente de lux, mobilate.

Cu toate acestea, acolo, la Washington, era clar că era nevoie de un serviciu în genul ideii lui Camp. O mașină care ar putea fi chemată, urmărită și evaluată prin intermediul unui smartphone ar fi o mană cerească pentru deplasarea prin orașele mari, mai ales în timpul evenimentelor importante cum sunt inaugurările.

„Vezi?” i-a zis Kalanick lui Camp în timp ce mulțimea scanda „O-bam-a! O-bam-a!”, iar lumea aștepta ca Prima Familie a țării să intre pe scenă. „Chiar avem nevoie de asta.” Camp găsise deja și un nume pentru serviciul său de închirieri de mașini: Uber.

Așa era în urmă cu opt ani. De atunci multe s-au schimbat – de pildă președintele și întreprinzătorii. Acum Uber se numără printre cele mai mari servicii de transport cu mașina de lume, dar nu are ca angajați șoferi auto profesioniști și nici nu deține autovehicule (cu excepția unei mici flote experimentale de automobile care se conduc singure). Uber este evaluată la 69 miliarde dolari, mai mult decât oricare alt start-up de tehnologie privat. Kalanick și Camp au averi nete estimate la aproximativ 6 miliarde dolari fiecare. Nu le-a fost ușor să ajungă aici, iar în drumul lor spre succes au stârnit nenumărate controverse; în unele cazuri au creat probleme atât de mari încât guverne din state puternice s-au văzut nevoite să croiască legi care să le interzică afacerea.

Totul a început cu un tweet. Pe 11 ianuarie 2012, la aproape trei ani după ce Camp și Kalanick au discutat, în timp ce înghețau la inaugurarea lui Obama, despre ideea unei aplicații pentru smartphone sau tabletă care să pemită comandarea unei limuzine cu șofer, un mesaj al unei organizații care protejează drepturile călătorilor îi anunța pe cei doi că vin necazuri. „Președinte Linton: @uber DC funcționează ilegal.” Linton era reprezentantul taximetriștilor din capitala Americii. La acea vreme, Uber funcționa în doar șase orașe din Statele Unite și se mișca cu prudență. Cu toate că Kalanick și colegii săi ajunseseră să nu aibă încredere în reglementările privind activitățile de taximetrie, considerându-le doar modalități de a proteja firmele de profil și serviciile slabe ale acestora de concurență nouă, ei examinau legile locale cu atenție și erau flexibili atunci când era necesar. Uber era mai degrabă un supus legii și nu un răzvrătit. Dar aceasta avea să se schimbe. Mesajul de pe Tweeter fusese trimis din interiorul mohorâtului și prăfuitului sediu al D.C. Taxicab Commission din Anacostia.

Șoferii de taxi din oraș au aglomerat o audiere care în mod normal ar fi fost plictisitoare pentru a-și face vocea auzită. Șoferii de la Uber, spuneau ei, își desfășurau ilegal activitatea în ultimele două luni. Ron Linton, numit cu numai șase luni în urmă de primarul Vincent Gray la conducerea comisiei pentru taxiuri, tindea să-i credă pe taximetriști. Linton, care avea în jur de 80 de ani, era un bun planificator și de mult timp ofițer în rezervă în departamentul de poliție al orașului. El însuși s-a transformat într-un agent al schimbării și era hotărât să modernizeze taxiurile demodate ale capitalei, care nu ajungeau niciodată în cartierele mici și nici nu acceptau carduri de credit. Pe atunci, taxiurile nici măcar nu aveau semne luminoase specifice sau o culoare uniformă care să le distingă de alte mașini. Linton era hotărât să transforme industria din interior păstrând în același timp locurile de muncă ale celor 8.500 de șoferi licențiați din regiune. Uber „funcționează ilegal și intenționăm să luăm măsuri împotriva lor”, i-a asigurat Linton pe șoferii nervoși de la ședință. Promisiunea a fost postată pe Twitter de D.C. Taxi Watch.