Cum a ajuns această tânară din România director pentru regiunea centrală și de est a Europei în cadrul unui gigant holding financiar japonez

Alina Piciorea
Funcție: global markets sales CEE și SEE Nomura Internațional
Oraș de reședință: Londra,
Marea Britanie

De ce anume vă e cel mai dor din România?
În afara familiei și pisoilor, cel mai mult mi-e dor de proximitatea de simplitate și autenticitate a anumitor locuri și oameni. Și parcă și timpul curgea mai lin în România. În Londra e o abundență de informații care se desfășoară cu o rapiditate incredibilă și totul este mult mai complex. Există un serviciu sau produs pentru aproape orice, iar Do It Yourself (DIY) este denumit hobby. Pe când în România, chiar dacă a evoluat mult ca servicii, DIY este încă o normă pentru majoritatea. 
Trebuie să recunosc că îmi este foarte dor și de mâncarea de acasă, de fructele și legumele din grădina alor mei, de preparatele tradiționale făcute de mama sau bunica. 

Zece povești ale unor români care au reușit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganți sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Cum e traficul în România față de unde locuiți? Dar cafeaua și scena culinară?
Sunt foarte bucuroasă când vin acasă și prietenii mă scot la masă în locuri noi, sunt făcute cu multă creativitate și bun gust. Sunt foarte mulți oameni talentați în România.  Ca diversitate este însă greu de comparat cu Londra, unde lunar apar zeci de localuri noi și unde rar am fost de mai multe ori la același restaurant. Dar într-un fel, o diversitate mai redusă ca la Londra oferă senzația caldă a întâlnirii cu oameni cunoscuți oriunde ai merge și asta îmi place. 
Când m-am mutat la Londra, am renunțat și la a merge cu mașina, pentru că metroul și bicicleta sunt mai rapide. Londra este plină de taxiuri și Uber, iar traficul este mereu aglomerat, dar funcțional, întrucât regulile se respectă de toată lumea. Nu pot spune același lucru și de România. De exemplu, în București, dacă nu ai parcat aiurea sau nu ai depășit pe linia de tramvai, nu ești șofer. Haosul care se creează și care frustrează pe toată lumea este și din vina șoferilor nerăbdători, dar mai ales a lipsei de adaptare a infrastructurii de către autorități.

  
Spuneți-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătățite în România.
Clasa politică – cred că românii sunt fundamental oameni de caracter, buni și muncitori și mi-ar plăcea să văd că aleg să fie conduși de oameni care au aceste atribute. Aș vrea ca antreprenorii care au dovedit că pot construi afaceri de succes în România să devină și lideri politici sau să susțină oameni integri care sunt preocupați de bunăstarea țării. 
Infrastructura – avem o țară minunată, cu locuri speciale, dar este încă dificil de ajuns la ele. Dezvoltarea infrastructurii este necesară pentru turism, creștere economică și ar putea oferi totodată multe locuri de muncă noi. Sunt regiuni care o fac la nivel local prin puterea colectivității de acolo, dar dezvoltarea infrastructurii naționale ar trebui să fie prioritate pentru clasa politică. Educația / simțul civic – este dificil să nu te resemnezi când multe lucruri nu merg așa cum ar fi normal, dar izolarea și resemnarea hrănesc mediocritatea clasei politice actuale. Fiecare am putea contribui mai mult la colectivitatea pe care vrem să o construim, prin propriul exemplu și prin cooptarea celor apropiați. Orice schimbare colectivă pleacă de la indivizi și de la lucrurile pe care ei le fac cu consecvență.

Un bilet doar dus: Au trecut mai bine de cinci ani de când s-a mutat la Londra și nu a regretat niciun moment, pentru că, după cum spune chiar ea, „dacă destinul îți plasează în brațe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, îți cam faci bagajele și pleci”. Dar cine este ea? Alina Piciorea este astăzi director responsabil pentru regiunea centrală și de est a Europei în cadrul holdingului financiar japonez Nomura. Dar până aici, drumul a fost lung și presărat cu multe cifre, ca pentru orice bancher.

„După ce am terminat masterul în finanțe al Dofin-ului (ASE – școală doctorală condusă de dl prof Moisa Altar) am fost recrutată în Trezoreria Credit Europe, unde Ömer Tetik, acum CEO al Băncii Transilvania, mi-a fost manager și mentor”, își amintește ea primii pași în domeniul bancar. Apoi Nikolas Hinoporos, șeful pentru Capital Markets de la Piraeus România, i-a făcut o ofertă de nerefuzat la momentul acela și a lucrat pentru el timp de șapte ani ca om de vânzări de produse de hedging și investiții pentru clienți mari corporate, apoi pentru clienți instiutuționali, ajungând ca la 25 de ani să răspundă de managementul unei echipe de vânzări „măricele”, spune ea.

„Îmi plăcea foarte mult jobul meu extrem de activ și interactiv și mă bucuram din plin de viața care mi-o construisem treptat în București.” Dar, când destinul îți plasează în brațe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, ai o singură opțiune. Așa că în februarie 2013, ca urmare a recomandării făcute de fostul său manager, a fost chemată de Nomura la un interviu pentru o poziție de solutions sales pentru zona de sud-est a Europei (România, Croația, Slovenia și Bulgaria).
„După un drum la Londra și 10 interviuri mai târziu, am primit oferta de la Nomura și am cumpărat primul meu bilet de avion fără retur. La 1 martie am început la ei. A fost combinația perfectă de noroc, pregătire și curaj care m-a catapultat în centrul financiar al Europei.”

În primul an a acoperit băncile și alte instituții financiare din zona de sud-est a Europei, oferindu-le produse pentru finanțare și hedging pentru tranzacțiile proprii sau ale clientelei lor. La scurt timp după venirea ei la Londra, echipa a fost restructurată și i s-a extins mandatul și către centrul Europei, adăugându-i în portofoliu noi țări, respectiv Polonia, Ungaria, Letonia, Cehia. „Am continuat să tranzacționez cu bănci și fonduri de investiții produse de tipul obligațiuni, FX, swapuri, opțiuni pe acțiuni, finanțări colateralizate cu obligațiuni, strategii pentru clienții private banking ai băncilor, soluții de finanțare pentru guverne și instituții financiare, precum și alte produse care țin de divizia Global Markets din cadrul Nomura International.” Vorbește zilnic cu oameni din trezoreriile băncilor sau din ministerele de finanțe, cu manageri de fonduri, de la traderi până la CEO. „Totodată (datorită rezultatelor – n.red.) am primit mandate secundare în afara ECE, de exemplu de a lucra cu băncile care au sedii în Marea Britanie și sunt subsidiare ale marilor nume mondiale.”

Alina Piciorea spune că în cei cinci ani în care a lucrat la Nomura a adus venituri nete de aproximativ 40 de milioane de dolari, iar anul acesta a fost numită director responsabil pe regiunea Europei Centrale și de Est. Cum arată o zi din viața unui bancher londonez? „Încep ziua la 6 de dimineața cu o plimbare pe jos sau cu bicicleta până la biroul din City (zona financiară a Londrei – n.red.), trecând pe lângă Tower of London și apoi pe malul Tamisei.” Cafeaua cu lapte de cocos și cu o linguriță de miere manuka îi dă startul zilei de trading. La 7.30-8.00 piețele încep să devină active și cele șase ecrane pline de informații financiare „se bat în a-mi atrage atenția”.

Discută cu traderii din echipă și cu clienții săi despre piețe, oferă cotații și, dacă sunt competitive, încheie câteva tranzacții. „Sumele pe care le mișcăm sunt cu 7-8 cifre minimum, dar zerourile nu mai contează.” Apoi, dacă este soare, ia brunch-ul pe terasa verde de la etajul 6 de unde se văd Shard-ul, London Bridge și Tamisa. „Ziua trece repede în mod normal, iar la 5.00 – 6.00 p.m. cobor la sală, unde fac box, yoga sau greutăți.” După program, se întâlnește cu colegii pentru „drinks” la barul de lângă, iese la cină cu prietenii sau merge acasă să se relaxeze cu o carte sau unul din podcasturile ei preferate. „Am renunțat la televizor de când m-am mutat la Londra.”

Acestea sunt însă zilele în care nu călătorește. Dar odată la două săptămâni merge la Praga, Varșovia, București sau Budapesta, unde are întâlniri cu clienții. „Iar weekendurile le petrec ca orice londonez, alergând după soare, călătorind în locuri cu vreme bună.” Vine destul de des în România, pentru că băncile locale îi sunt clienți. Vine și pentru a-și vizita familia. „Inițial mă gândisem că o să mă întorc după trei ani, dar viața londoneză și cariera m-au captat cu desăvârșire.” După cum spune chiar ea, încă are multe lucruri de învățat la Londra, capitala financiară a Europei. „Orașul acesta e tot timpul într-o continuă evoluție și te prinde în mișcarea lui vrând-nevrând.” Nu exclude ca la un moment dat să petreacă mai mult timp în România, dar nu crede că s-ar muta înapoi total. Câteva luni pe an, pentru un business, ar fi o opțiune.
„M-aș întoarce probabil ca investitor. Sunt foarte multe companii românești care au un business de succes sau un plan excelent și au nevoie de capital pentru expansiune/implementare. Mi-ar plăcea să contribui la dezvoltarea lor.”