Home Actualitate Cu ochii la scăderea „semnificativ mai a...
Actualitate

Cu ochii la scăderea „semnificativ mai alertă“ a inflației, dar și la încetinirea economiei și creditării, BNR ține dobânda la 7%

BNR a oprit ciclul de înăsprire a politicii monetare, păstrând dobânda-cheie la 7%, după cum au anticipat analiștii, după o serie de 11 majorări consecutive.

Cu ochii la scăderea „semnificativ mai alertă“ a inflației, dar și la încetinirea economiei și creditării, BNR ține dobânda la 7%
Cu ochii la scăderea „semnificativ mai alertă“ a inflației, dar și la încetinirea economiei și creditării, BNR ține dobânda la 7% · Foto: Business Magazin

BNR a oprit ciclul de înăsprire a politicii monetare, păstrând dobânda-cheie la 7%, după cum au anticipat analiștii, după o serie de 11 majorări consecutive.

Perspectiva „descreșterii semnificativ mai alerte“ decât s-a anticipat anterior, a inflației anuale și scăderea la o cifră din T3, în timp ce economia „încetinește  progre­siv“, ca și creditarea, au determinat BNR să mențină dobânda la 7% la a doua ședință de politică monetară din 2023. Cele mai recente date și analize indică o încetinire progresivă a creșterii economiei în trimestrele IV 2022 și I 2023, atenționează BNR.

Banca centrală vorbește și despre „decelerarea“ creșterii anuale a creditului acordat sectorului privat.

În ianuarie 2023, rata-cheie fusese majorată de BNR cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,75% până la 7% după cele opt creșteri operate în 2022.

Scăderea inflației în 2023 ar veni după ce în decembrie 2022 rata anuală a inflației a scăzut ușor la 16,4%, de la 16,8% în noiembrie. BNR prognoza în noiembrie 2022 o inflație de 11,2% pentru 2023. La categoria incertitudini și riscuri „considerabile“ atât la adresa perspectivei activității economice, cât și a evoluției pe termen mediu a inflației, BNR vorbește despre escaladarea războiului din Ucraina și sancțiunile asociate, dar și de politica fiscală, absorbția fondurilor europene.

O importanță deosebită o au în actuala conjunctură deciziile de politică monetară ale Fed și BCE, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, inclusiv din perspectiva diferențialului ratelor dobânzilor în continuă schimbare, precum și a mișcărilor de capital.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună