Cu exporturile în pierdere de viteză, ce mai împinge înainte economia?
După ING Bank, și BCR a decis să pună sub revizuire prognoza privind creșterea economică, având în vedere ultimele date anunțate de Institutul Național de Statistică privind evoluția detaliată a PIB.
Economia a crescut în termeni reali în al doilea trimestru cu 0,2% față de trimestrul anterior (date ajustate sezonier) și cu 1,4% față de trimestrul corespunzător din 2010, conform datelor publicate marți de INS. PIB estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 137.661,5 milioane de lei, prețuri curente.
Industria a înregistrat cea mai mare creștere a volumului de activitate cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat și silvicultură, pescuit și piscicultură (+3,4%), conform INS. Creșteri ușoare s-au mai înregistrat în activitățile de comerț, repararea automobilelor și articolelor casnice; hoteluri și restaurante; transporturi și telecomunicații (+0,9%) și în activitățile financiare, imobiliare, de închirieri și serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).
Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcții (-1,9%) și în alte activități de servicii (-5,5%). Ca o consecință a evoluției pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creștere cu 3,1%.
Cererea internă a crescut cu 2,4 procente, iar consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației, cât și a volumului cheltuielii pentru consum final a administrațiilor publice, ambele cu 0,7 procente.
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluția exportului net, ca urmare a creșterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri și servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).
NOROC CU AGRICULTURA
“Consumul gospodăriilor populației a intrat în teritoriul pozitiv (+0,5% față de ianuarie-martie) datorită unei îmbunătățiri treptate a pieței muncii. Comerțul de retail a rămas stabil față de trimestrul precedent, în timp ce agricultura a crescut cu 2,5%, ceea ce ar putea sugera o contribuție importantă a autoconsumului la creșterea consumului gospodăriilor populației”, comentează Eugen Șinca, analist al BCR. În același timp, încetinirea exporturilor este corelată cu datele dezamăgitoare privind creșterea economică a partenerilor tradiționali din zona euro – Germania, Italia și Franta.
Ca atare, BCR a decis să pună sub revizuire creșterea economică din 2011 (estimată în prezent la 2%), “din cauza unui mediu global deteriorat și a unei cereri interne slabe”, arată Șinca. În urmă cu câteva săptămâni, BCR a redus estimarea de creștere a PIB pentru 2012, de la 3,9% la 2%, însă păstrase neschimbată prognoza de 2% pentru anul în curs.

În scenariul BCR, BNR ar putea mentine dobânda de politică monetară la 6,25% în 2011-2012, atâta vreme cât “reducerea presiunilor inflaționiste și deficitul de cerere ar putea prevala în fața unor riscuri fiscale în contextul alegerilor din 2012”.
Cu o zi în urmă, și ING a redus estimarea de creștere economică, însă doar pentru 2012 (la 2,9%), în timp ce pentru 2011 a menținut-o la 1,5%. “Contracția in industrie a fost mai redusă decât ne așteptam. În ansamblu, perspectivele revenirii rămân timide, dar având în vedere că anul agricol pare să fie foarte bun, ne menținem neschimbată prognoza pentru anul 2011 de creștere de 1,5%. În același timp, astfel de evoluții sunt îngrijoratoare pentru creșterea din 2012”, au comentat analiștii ING Bank România.
Analiștii ING constată creșterea consumului privat – “probabil pe fondul producției agricole bune ce alimentează componenta de autoconsum” – dar și evoluția dezamăgitoare a investițiilor, cu o creștere de doar 0,2%. De asemenea, “exporturile nete au avut o contribuție negativă și aceasta ar putea persista și în trimestrul al treilea”.