Cu ce bani se făcea presa politică pe vremea lui Arghezi

În privința izbânzilor din prima arie de preocupări pomenită – cea de critic – se cuvine amintită activitatea sa de cronicar neobosit pentru revistele Contemporanul, Viața românească sau Gazeta literară, dar și aceea de conducător al cenaclului universitar Junimea, calitate în care a lansat nume, devenite de referință, ale prozei românești contemporane și în care a alcătuit una dintre cele mai răsunătoare antologii de debut apărute vreodată pe meleagurile noastre: Desant 83. Istoricul literar Crohmălniceanu este, înainte de orice, autorul Istoriei literaturii române dintre cele două războaie, un op capital atât pentru studioșii în litere, cât și pentru amatorii de excursii intelectuale delectante.

S-ar putea crede, văzând titlul acestui volum (apărut pentru întâia oară în 1994) că Ov.S. (devenit Ovăz sub condeiul malițios al lui Gh. Grigurcu) a părăsit vremelnic straiele sacerdoțiului critic, spre a-și verifica sprinteneala de spirit în domeniul beletristicii. Că aceste pagini sunt cât se poate de “literare” e neîndoielnic (mai mult, Ioana Pârvulescu, îngrijitoarea și prefațatoarea volumului, îl consideră, fără vreo urmă de ezitare, “cea mai frumoasă carte a celui care a semnat Ov.S. Crohmălniceanu), atâta doar că depănarea memorialistică este una în care criticul nu înțelege să se retragă, practic, niciodată în culise.

Amintirile sale (“deghizate” tocmai pentru că s-au născut din actul exegezei literare) sunt, de fapt, portrete admirabile/ memorabile ale marilor scriitori pe care i-a cunoscut nemijlocit: Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, G. Călinescu, Marin Preda, Paul Celan, Ion Caraion, dar și mai tinerii desantiști sau optzeciști, de la Mircea Nedelciu la Mircea Cărtărescu. E, dacă vreți, un alt fel de istorie literară, în care scriitorii nu mai dispar îndărătul operei, în care li se relevă omenescul, firescul, ezitările, fluctuațiile umorale, bolile și slăbiciunile trupești, mizeriile interioare dar și, uneori, eroismul convingerilor. Mulți dintre “marii” literelor românești vor fi, cu siguranță, văzuți în altă lumină – nu rareori crudă -, după lectura acestei cărți.

Deși nu privilegiază anecdotica, cele câteva anecdote pe care Crohmălniceanu le pescuiește din înspăimântătoarea sa memorie sunt în stare să stârnească râsul în hohote. Vom pomeni una singură, spre a vă stârni pofta de lectură. Îl are ca protagonist pe Arghezi: “Un grup de tineri liberali se răzvrătise împotriva bătrânilor conducători ai partidului și era pe cale să inițieze o acțiune disidentă. Anunțaseră că va apărea curând o gazetă a lor, în care cititorii vor găsi zilnic semnătura lui Arghei. I.G. Duca l-a poftit la el pe poet. După ce s-a interesat cum o duce cu sănătatea și care-i sunt proiectele literare, a abordat chestiunea noii publicații: «domnule Arghezi, am auzit că veți apărea zilnic la gazeta tinerilor noștri.» «Da, a răspuns poetul, sunt băieți buni, patrioți!» «Îi cunoașteți de mult?» a vrut să știe Duca. «Bineînțeles, l-a asigurat prompt Arghezi, sunt băieți buni, patrioți.» «Și cât vă plătesc colaborarea?» – a insistat Duca. «Atâta și atâta» – a precizat Arghezi. «Nu e puțin?» – a îndrăznit Duca. «Da – a convenit interlocutorul său -, dar sunt băieți buni, patrioți.» «Domnule Arghezi – a revenit la atac șeful partidului liberal, înscriind ceva pe o hârtie. Treci d-ta cu asta pe la casierie. E de trei ori cât ți-ar oferi ei un an întreg. Lasă-i în plata Domnului și vezi-ți d-ta de literatură.» La această propunere, Arghezi nu stătu nicio clipă pe gânduri. «Aveți dreptate, răspunse, dă-i în p… mamei lor de lichele», și întinse mâna după hârtie.”

Ov. S. Crohmălniceanu, “Amintiri deghizate”, Editura Humanitas, București, 2012