Cu biroul în buzunar: tableta de business de la Cisco
Are 520 de grame, cameră video HD și acces la aplicații în cloud. Tableta de business lansată de Cisco confirmă că videoconferințele nu mai au acum de-a face doar cu sala de ședințe.
“Am 50 de oameni în subordine în lume și doar doi sunt acum cu mine. Ceilalți 48 sunt la sute sau mii de kilometri distanță. E mult mai ușor pentru mine să am o comunicare concisă, eficientă și reală când îi și văd”, spunea în vară, la Las Vegas, Doug Webster, directorul de marketing al Cisco, cu prilejul prezentării tabletei de business. Patru luni mai târziu, Cius ajungea în birourile din Piața Victoriei ale companiei, iar șefii Cisco de la București mizează pe cartea mobilității video pentru creșterea vânzărilor.
Studiile realizate peste Ocean stau însă la baza dezvoltării noului produs. Astfel, videoconferințele de afaceri sunt prognozate să crească de șase ori între 2010 și 2015, de două ori mai mult decât traficul IP de afaceri general. Apoi, extinderea soluțiilor de comunicații unificate la nivelul unei companii poate duce la două ore de productivitate câștigată în fiecare zi. Până în 2012, conform Gartner, 40% dintre companii își vor satisface necesitățile de comunicare prin intermediul unui amalgam de aplicații locale în cloud.
Dacă privim dinspre angajat, studiile arată că trei din cinci consideră că birourile nu sunt neapărat necesare pentru a fi productiv și eficient. În plus, numărul celor care vor să-și folosească tabletele și telefoanele inteligente la serviciu e în continuă creștere, în timp ce 46% dintre companii permit accesul cu dispozitive personale în interiorul companiei. Interconectarea cu sistemul de teleprezență Cisco este una din caracteristicile tabletei, care permite astfel apeluri video de înaltă calitate și participarea la întâlniri virtuale video, spun oficialii companiei, precizând că prezența sistemului de videoconferință TelePresence nu e obligatorie pentru funcționarea tabletei în mediul de business deoarece celelalte aplicații rămân totuși funcționale.
“Mediul de afaceri adoptă din ce în ce mai multe aplicații destinate uzului personal, iar tableta Cius e construită pentru nevoi specifice mediului de lucru corporatist – comunicații video de înaltă definiție, colaborare, virtualizare desktop și cloud, securitate și mobilitate”, declară Cristian Popescu, directorul general al Cisco România.
La un an și jumătate de la apariția tabletei PC, care a revoluționat complet tehnologia, concurența Apple mizează pe atributele menite să o diferențieze de gadgetul de timp liber, folosit mai mult pentru distracție decât pentru a face afaceri. Dimensiunea business și comunicarea video vor să transforme Cius în iPad-ul corporatiștilor, iar cartea pe care mizează Cisco are toate șansele să fie una câștigătoare.