Home Actualitate CSR 2022. Cercetare Civic Labs: Reciclar...
Actualitate

CSR 2022. Cercetare Civic Labs: Reciclarea și managementul deșeurilor - JYSK România

Motivație: Ca partener pentru domeniul de cercetare mediu din cadrul Civic Labs, proiect realizat de Code 4 Romania, asociație ce are ca scop digitalizarea României, în cel de-al treilea an de parteneriat, 2021-2022,  JYSK a sponsorizat cercetarea Reciclarea și Managementul…

CSR 2022. Cercetare Civic Labs: Reciclarea și managementul deșeurilor - JYSK România
CSR 2022. Cercetare Civic Labs: Reciclarea și managementul deșeurilor - JYSK România · Foto: Business Magazin

Motivație:

Ca partener pentru domeniul de cercetare mediu din cadrul Civic Labs, proiect realizat de Code 4 Romania, asociație ce are ca scop digitalizarea României, în cel de-al treilea an de parteneriat, 2021-2022,  JYSK a sponsorizat cercetarea Reciclarea și Managementul deșeurilor. „Am ales să ne implicăm în acest proiect pentru că reciclarea este un domeniu prioritar în JYSK, ca parte a eforturilor de a deveni mai sustenabili. De asemenea, credem că în România există încă mult loc pentru îmbunătățiri în domeniul reciclării și managementului deșeurilor.”

Descrierea proiectului:

Timp de un an, Code for Romania a identificat toți stakeholderii relevanți, rapoartele și lucrările de specialitate, pentru a obține o imagine de ansamblu despre situația curentă în România, dar și în context mai larg, european și global. Au urmat interviuri cu reprezentanți ai autorităților naționale și locale de la Ministerul Mediului, Garda de Mediu, activiști, organizații neguvernamentale, primării, experți și actori din mediul privat. Nu în ultimul rând, specialiștii Code for Romania au analizat soluțiile implementate în alte țări, atât digitale cât și de comunicare, advocacy sau organizare comunitară, pentru a înțelege ce a funcționat și cum putem implementa sisteme similare în România. Valoarea financiară a investiției în acest proiect a fost de 50.000 de lei.

Rezultate:
La finalul cercetării, asociația a lansat un raport ce include atât problemele identificate, cât și soluțiile digitale propuse pentru a rezolva aceste probleme. Raportul cu rezultatele cercetării a fost lansat în septembrie 2022 și include descrierea actorilor care fac parte din circuitul managementului deșeurilor, a proceselor, a problemelor identificate și a soluțiilor digitale propuse. Printre problemele identificate se numără lipsa de informare a populației, lipsa de încredere în autorități și în operatorii de salubritate, educația pentru mediu care este deficitară în școli. Raportul propune opt soluții digitale. Soluția SIATD, de exemplu, este o îmbunătățire a sistemului de trasabilitate a deșeurilor ce garantează că acestea ajung unde trebuie. Management GNM este o propunere de aplicație de management a activității Gărzii de mediu, iar MediWaste o propunere pentru managementul deșeurilor medicale. După prezentarea soluțiilor, acestea pot intra în faza de prototipare, dacă sunt adoptate de o companie/ONG. „Motivația simplă de a te implica, în România, în proiecte de responsabilitate socială, ca și companie, ar fi că e bine să faci bine. Dar investiția în comunitate nu e doar ceva nice to have. De foarte mulți ani deja, publicul vrea ca o companie să fie responsabilă și să dea ceva înapoi comunității. Apoi, atunci când comunitatea o duce bine și nu are lipsuri în zonele de educație, sănătate sau social, tuturor le este bine, inclusiv companiei”, sunt de părere reprezentanții companiei.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună