CSAT a avizat proiectul de lege privind planificarea apărării
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a avizat, marți, proiectul de lege privind planificarea apărării, stabilind că această lege urmărește eficiența procesului de planificare a apărării, concentrat pe dotarea militară, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare din statele NATO și UE.
Potrivit comunicatului de presă remis de Administrația Prezidențială la finalul ședinței CSAT, o temă de pe agenda ședinței a reprezentat-o informarea cu privire la stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacității de luptă a Armatei României pentru perioada 2013-2016 și în perspectivă până în anul 2022.
”Membrii Consiliului au concluzionat că, în anul 2014, România a continuat respectarea angajamentelor asumate în cadrul organismelor internaționale de securitate, simultan cu reducerea contribuției cu forțe în teatrele de operații”, se precizează în comunicat.
În plus, membrii CSAT au remarcat că ”decizia de creștere a bugetului alocat apărării la nivelul de 2% din PIB până în anul 2017, urmare a consensului obținut din partea tuturor partidelor parlamentare, va asigura revigorarea programelor majore privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României și va reprezenta și o oportunitate certă pentru industria de apărare”.
O altă temă de pe agenda ședinței CSAT a constituit-o avizarea proiectului de lege privind planificarea apărării.
”Membrii Consiliului au apreciat că această lege urmărește eficiența procesului de planificare a apărării, concentrat asupra dotării militare, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării și asigurării coerenței acestora cu planificarea din celelalte state NATO și UE”, se arată în comunicat, care mai menționează că, referitor la exercițiile și antrenamentele de mobilizare desfășurate în anul 2014, membrii Consiliului au fost informați despre concluziile raportului prezentat și propunerile Guvernului de îmbunătățire a activității instituțiilor implicate.