CSAT a avizat prima etapă a privatizării CFR Marfă, prin cedarea a peste 50% din acțiuni
CSAT a avizat, luni, proiectul de HG pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A. și a mandatului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru privatizarea a peste 50% din acțiuni, respectiv un pachet mai mare decât cel anunțat inițial de autorități, respectiv de 20%.
“Membrii CSAT au avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă «C.F.R. Marfă» S.A. și a mandatului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru privatizarea a peste 50% din acțiunile companiei, cu obligația respectării de către companie a nevoilor de transport în situații de urgență, precum și a celor care derivă din angajamentele României în cadrul NATO și în cadrul acordurilor cu Statele Unite ale Americii”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis MEDIAFAX. Guvernul s-a angajat față de Fondul Monetar Internațional să vândă pachete minoritare de acțiuni la mai multe companii, inclusiv CFR Marfă, unde participația care ar fi urmat să fie cedată fusese stabilită la 20%.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro