Cronică: Lucruri și mai stranii
Gașca din Hawkins s-a întors pentru sezonul 3 al unuia dintre cele mai de succes seriale din ultimul deceniu.
Perioada destul de lungă dintre sezoanele 2 și 3 (aproape doi ani) a ridicat așteptările fanilor, care au început încă din primele luni ale anului să emită tot felul de teorii legate de întâmplările bizare din Hawkins.
Iar frații Duffer nu au dezamăgit, venind cu episoade cât se poate de diferite de cele anterioare, dar suficient de bune încât fanii să ceară un al patrulea sezon – de preferat, fără alți doi ani de așteptare.
A trecut aproape un an de când Eleven a închis poarta către lumea răsturnată, iar protagoniștii par să fi ajuns la etapa adolescenței. O surpriză a fost apariția lui Hopper, cel care, din punctul meu de vedere, a legat povestea din primele două sezoane. Personajul e trasat diferit, punându-se mai mult accent pe partea comică decât pe influența pe care el o are asupra celor mici. Nu e o nuanță care mi-a plăcut în mod deosebit, dar ea dispare în ultimele episoade ale sezonului, atunci când lucrurile devin ceva mai serioase. Întâmplător sau nu, secvențele regizate de frații Duffer sunt și cele în care personalitatea lui Hopper e mult mai bine pusă în evidență.
Mike, Will, Dustin și Lucas își pierd, parcă, din aura de inocență care i-a făcut atât de îndrăgiți la început. Apariția unor noi personaje îi pune și mai mult în umbră, o altă alegere discutabilă a producătorilor.
Fără a insista prea mult pe părțile negative, pentru că sentimentul general pe care mi l-a lăsat Stranger Things a fost (și de această dată) unul pozitiv, nu pot să nu remarc asemănarea evidentă cu unele filme din anii ’70 și ’80. Frații Duffer au recunoscut că se inspiră deseori din cinematografia acelor ani, dar sunt secvențe care par trase la indigo după filme precum Invasion of the Body Snatchers.
În fine, toate aceste asemănări au și un element pozitiv: dau un sentiment de nostalgie pe care cu greu îl poți regăsi în alte părți. Este poate și unul dintre motivele pentru care Stranger Things rămâne unul dintre bestsellerele celor de la Netflix.
Ultimele episoade ale sezonului sunt printre cele mai bune de până acum – finalul, în special, e realizat aproape de perfecțiune. Prima parte a poveștii e însă una cam lentă și, pe alocuri, lipsită complet de acțiune. Nu știu dacă cei de la Netflix au inclus pe caietul de sarcini un număr minim de episoade sau frații Duffer au vrut pur și simplu să prezinte pe îndelete povestea fiecărui personaj; ar fi fost poate mai indicat ca Stranger Things 3 să aibă doar 5 sau 6 episoade.
Închei cu speranța că Stranger Things va mai avea cel puțin unul-două sezoane; dincolo de micile greșeli sau probleme ale serialului, rămâne una dintre cele mai bune producții disponibile astăzi.
Nota: 8,5/10
Stranger Things
Sezoane: 3
Număr episoade: 25
Creatori: Frații Duffer
Distribuție: Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Winona Ryder, David Harbour
Disponibil pe Netflix