Home Film Cronică: În așteptarea unui film mai bun
Film

Cronică: În așteptarea unui film mai bun

Nu e o operă de artă sau vreun film care să te pună pe gânduri, ci mai curând o încercare de blockbuster de vară. Producătorilor le-a ieșit însă doar parțial realizarea acesteia: chiar dacă The Hitman’s Bodyguard a deținut timp de două weekenduri prima poziție, a făcut-o cu încasări de aproximativ 10 milioane de euro. Contra unui buget de 30 de milioane, rezultatul este totuși unul modest.

Cronică: În așteptarea unui film mai bun
Cronică: În așteptarea unui film mai bun · Foto: Business Magazin

Despre ce este vorba: după câteva misiuni mai puțin reușite, bodyguardul Michael Bryce (Reynolds) este angajat pentru a transporta un martor-cheie pe nume Darius Kincaid (care se întâmplă să fie și un criminal notoriu, interpretat de Samuel L. Jackson) de la Londra la Amsterdam. Pericolele așteaptă însă la tot pasul, iar cei doi trebuie să ”navigheze„ traseul în siguranță. Fără prea multe filme la activ, regizorul Patrick Hughes nu pare să aibă ca punct forte zona tehnică; cu toate acestea, se descurcă destul de bine cu prezentarea ambelor personaje principale, creând o anumită legătură – slabă, ce-i drept – între protagoniști și spectatori. Scenele de acțiune sunt bine executate, chiar dacă efectele speciale sunt de multe ori folosite în exces. Asta face, de altfel, diferența între regizori: dacă ne gândim la modul în care George Miller (regizorul seriei Mad Max) abordează scenele explozive, nu prea există termen de comparație cu ceea ce a improvizat Hughes.

O altă problemă pe care am remarcat-o e prezența continuă a efectului de blur: multe din obiectele din spate se văd încețoșat, pentru a scoate în evidență imaginea din prim-plan. E o tehnică ce merge folosită de câteva ori, în momentele importante ale filmului, dar nu tot timpul. Nici ritmul nu e unul foarte alert: prima parte a filmului dezvoltă povestea și o tot dezvoltă. De-abia în partea a doua, când lucrurile se derulează puțin mai repede, putem spune că urmărim un film de acțiune. Prea puțin și prea târziu.

Dincolo de toate criticile, ceea ce ține filmul în viață e combinația dintre Jackson și Reynolds, care depășesc schema de polițist bun – polițist rău și preferă o interpretare sinceră, adaptată scenariului oarecum simplist. Veți mai regăsi în film actori precum Gary Oldman, Alan McKenna sau Salma Hayek; sincer, nu prea înțeleg cum au acceptat toți să joace în The Hitman’s Bodyguard. Probabil că toate scenariile bune de la Hollywood au fost cumpărate de HBO.

În concluzie, The Hitman’s Bodyguard e un film care nu va rămâne în memoria cinefililor; e o producție ușoară, de vară, potrivită pentru o zi de duminică atunci când aveți de pierdut două ore.

Nota: 6/10

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună