Cronică de film: Valerian și orașul banilor aruncați la gunoi

Regizor, scenarist și producător, Luc Besson are în spate o carieră de peste un sfert de secol. El este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie povești din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor pentru Al cincilea element și Marele albastru pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mișcării Cinéma du look (stil extrem de specific și de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). Metroul, Marele albastru și Nikita sunt considerate exemple ale acestei școli stilistice, care preferă stilul substanței și spectacolul poveștii.

Din păcate, ultimele filme din cariera lui Luc Besson, exceptând poate producția Lucy, nu au mai avut strălucirea filmelor pe care regizorul francez le semna în anii ’90; Valerian și orașul celor o mie de planete nu reprezintă o excepție.
Este un film care merită laude pentru imaginile spectaculoase și efectele vizuale impecabile, dar care suferă în mod evident atunci când vine vorba de poveste, personaje sau logică. Mai ales logică.

Valerian și orașul celor o mie de planete are secvențe atât de exagerate, încât te întrebi dacă regizorul nu și-a dorit pur și simplu să facă o demonstrație de forță în ceea ce privește efectele speciale. Sigur, același lucru s-ar fi putut spune și despre Avatar, dar acolo parcă a existat dorința de a avea o poveste axată pe câteva personaje, cu un început și un final bine definite. în cazul filmului regizat de Besson, cadrul general este populat de prea multe apariții care nu sunt definitorii pentru deznodământ și care mai mult încurcă lucrurile.

Dar haideți să detaliem puțin: protagoniștii sunt doi agenți ai unei federații interstelare, Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), care petrec mare parte a filmului încercând să dea de urma comandantului unei nave. Comandantul în cauză, interpretat de Clive Owen, își dezvăluie încă de la început latura sinistră – astfel încât misiunea celor doi pare din start atât periculoasă și oarecum lipsită de sens.

În distribuție o veți regăsi și pe Rihanna – e drept, doar pentru câteva minute – ca o dansatoare la bară care își poate schimba forma. Nu am înțeles foarte bine rostul, dar probabil că numele Rihannei pe poster a mai adus câțiva nefericiți în sala de cinema.

Nu cred că greșesc când spun că Besson a ajuns la un punct al carierei în care își cunoaște destul de bine propriile limite; francezul e dispus să renunțe la construcția unei povești sau la suspans și preferă să defileze cu efectele speciale. Acest lucru pare să îi iasă; întrebarea este, desigur, ce va mai putea face atunci când bugetul filmului nu-i va mai permite să ascundă defectele în spatele CGI-ului.

NOTA: 6/10