Cronică de film: un horror românesc de succes

Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs și California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

Bazându-se pe un scenariu semnat Octav Gheorghe, regizorul Dragoș Buligă a reușit, spun eu, să scoată publicul din zona de confort și să îl aducă în mijlocul poveștii, prezentând o atmosferă gri, aproape întunecată, marcată de întâmplări neobișnuite.
Distribuția este una excelentă, avându-i în prim plan pe Armand Assante, Lior Ashkenazi și Branko Djuric. De remarcat au fost și interpretările semnate de Raluca Aprodu și Oana Marcu; Răzvan Vasilescu își face treaba excelent, așa cum de altfel ne-a obișnuit.

Scenele de umor au punctat bine, dar cred că s-ar fi putut umbla ceva mai mult la ordinea în care ele și-au făcut apariția în poveste. Nu vreau să critic prea mult filmul, pentru că efortul celor implicați merită toată admirația; așa cum spunea
și Andrei Boncea, nimeni nu poate reuși o capodoperă de la prima încercare.

Revenind la umor, nu cred că folosirea unui astfel de moment la începutul filmului a fost cea mai inspirată idee. Un horror trebuie să te prindă din primele momente, trebuie să debuteze cu o ancoră care să definească ceea ce vei urmări în următoarele ore; majoritatea regizorilor preferă să slăbească ritmul după ce s-au asigurat că interesul spectatorilor e la cote ridicate.

Un alt element care pentru mine nu a fost chiar în ordine este asocierea, în momentele tensionate, dintre vizual și auditiv. Intuiesc intenția producătorilor, dar rețeta clasică a secvențelor de sunet care intensifică efectul de groază din imagini e una ce rareori dă greș.

Interesant este că The Wanderers se apropie mult mai mult de un horror tradițional în a doua parte, fiind din ce în ce mai bun spre final.

În concluzie, vă recomand sincer să mergeți la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar nu sunteți neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înțelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susținut de spectatori.

Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanțatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepții fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susținere între producătorii români. Nota de mai jos nu reflectă numai calitatea filmului, ci și este acordată și pentru curajul celor care s-au implicat în acest proiect.

NOTĂ: 8/10