Cronică de film: The Accountant

Sub o acoperire anostă, Christian ține contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizații criminale din lume. În momentul în care autoritățile ajung pe urmele lui, acesta își oferă serviciile unui client legitim: o companie de robotică în al cărei bilanț apar discrepanțe de milioane de dolari. Lupta pentru supraviețuire începe atunci când contabilul descoperă neregulile financiare din firmă.

Ben Affleck se întoarce pe marile ecrane într-un film ce pare inspirat, pe alocuri, din benzile desenate. Nu este însă cazul aici; The Accountant spune povestea unui om plictisitor jumătate din zi și foarte activ în cealaltă.

Averea lui Ben Affleck, de 65 de milioane de dolari, se datorează succesului de care s-au bucurat unele dintre filmele sale: Armageddon a generat venituri de 550 de milioane de dolari, iar Pearl Harbour 449 de milioane. Sunt doar două exemple, pentru că și filmele sale recente precum Gone Girl sau Batman vs. Superman au avut prestații decente la box office.

În copilărie, Christian (Ben Affleck) a fost diagnosticat cu autism, dar tatăl său a refuzat să-i acorde ajutor pe ideea că „experiența e mai bună decât educația“. Având totuși un anumit dar pentru numere, Christian devine contabil, dar se cufundă într-o existență duală. El încearcă să balanseze între secretul său de acasă, pe care vă las să-l aflați, și activitățile de la muncă. Christian se împrietenește cu Dana (Anna Kendrick), dar relația lor devine tensionată când contabilul află că ea este ținta unor asasini. Povestea se complică, desigur, făcând loc și altor personaje, precum directorul Trezoreriei (J.K. Simmons, recent recompensat cu premiul Oscar pentru Whiplash).

Scenariul semnat de Bill Dubuque se desfășoară precum unei nuvele, încercând în primul rând să exploreze personajul principal. Ulterior, atenția se mută pe alte personaje până ce ajunge la un soi de punct culminant: nu este chiar un moment care să vă țină pe marginea scaunului, dar dă o anumită finalitate lucrurilor.

Veți regăsi numeroase scene de arte marțiale, Christian fiind un expert în lupta unu la unu. Numeroase clișee, așadar, care dau o anumită savoare unui film altfel destul de șters. Chiar dacă filmul are destul de multe pasaje lipsite de logică, efortul actorilor face această producție una care poate fi urmărită cu o oarecare stare de satisfacție. Un alt lucru bun: regizorul nu folosește partea cu autismul în scopuri sentimentale.

Marea problemă a filmului este dezvoltarea unui număr inutil de mare de planuri secunde; dacă regizorul Gavin O’Connor ar fi urmat doar firul principal al acțiunii, poate că filmul ar fi avut ceva mai multă consistență.

Gavin O’Connor a mai regizat anul acesta Jane Got a Gun, un film care a stârnit multe discuții încă din prima fază a proiectului. Bazat pe scenariul lui Brian Duffield, acesta ar fi trebuit să fie regizat de Lynne Ramsay (We Need to Talk about Kevin) și să-l aibă într-unul din rolurile principale pe Michael Fassbender. Totul părea să meargă bine; până ce nu a mai fost așa. Problemele au început în martie 2013, când contractul lui Fassbender cu producătorii francizei X-Men l-a obligat pe acesta să renunțe la western. Casa de producție a încercat să rezolve problema aducându-l pe Jude Law, dar în ziua în care filmările trebuia să înceapă regizorul nu s-a mai prezentat la post. Lucrurile au mers din rău în mai rău, dar milioanele investite deja în proiect cereau un produs final. Rezultatul a fost filmul lansat la începutul acestui an, care a părut mai mult o încercare de a justifica banii decât o producție memorabilă.

Acestea fiind spuse, The Accountant este un film cât de cât antrenant, dar nu unul pe care să vreți să îl revedeți. Actorii își fac bine treaba, justificând astfel promovarea filmului și cele aproape 50 de milioane de dolari investite. Dacă reușiți să treceți peste primele 30-35 de minute, când The Accountant încearcă să pară un film serios, atunci nu veți pleca cu o părere atât de proastă din sala de cinema.

NOTA: 5/10