Home Actualitate Cronică de film: Pierduți în spațiu
Actualitate

Cronică de film: Pierduți în spațiu

Tessa Thompson și Chris Hemsworth se reîntâlnesc pe marele ecran, de data aceasta în afara Universului Marvel. Mai exact, cei doi sunt protagoniștii noului Men in Black, o continuare nu foarte de succes a francizei lansate acum mai bine de două decenii.

Cronică de film: Pierduți în spațiu
Cronică de film: Pierduți în spațiu · Foto: Business Magazin

Dacă filmul din 1997 îi propunea pe Will Smith și Tommy Lee Jones în rolurile principale, reinterpretarea din 2019 aduce o altă pereche în prim-plan, una care s-a remarcat în Thor: Ragnarok. Lucrurile nu stau la fel și aici, pentru că oricât de bine s-ar înțelege Thompson și Hemsworth, scenariul și în general toate ideile producătorilor par menite să îi încurce.

La fel ca și filmele anterioare, Men in Black: International prezintă aventurile agenților care trebuie să țină sub control diverse specii care se aventurează pe Pământ. Ne întâlnim acum cu agenții H și T (Chris Hemsworth și Liam Neeson), cărora ulterior li se alătură și agenta M (Tessa Thompson).

Am rămas cu impresia că scenariștii au uitat toate regulile prezente în primele trei părți, așa cum ar fi faptul că tehnologia extraterestră nu era niciodată văzută în public. Regizorul F. Gary Gray reușește să mai lege puțin scenele, dar când materialul sursă e complet lipsit de logică, nu sunt multe de făcut.

Filmul nu aduce nimic nou francizei, din contră, elimină replicile amuzante care aduceau zâmbete pe fețele spectatorilor. Nu cred că a fost ceva intenționat, ci o neputință a scenariștilor de a gândi câteva momente care să provoace râsul. De încercat au încercat, dar nu-mi aduc aminte să fi auzit în sala de cinema vreun spectator care să râdă.

Recunosc că m-am raportat și la buget – unul extrem de generos, de 110 milioane de dolari – atunci când mi-am creionat așteptările pentru acest film. Am mai văzut eșecuri costisitoare, dar asta se întâmpla de obicei atunci când producătorii nu aveau o structură deja testată pe care să construiască filmul.

Cei care au finanțat proiectul nu vor rămâne însă cu buzunarele goale, pentru că Men in Black: International a generat deja, în câteva zile, venituri de peste 100 de milioane de dolari.

În concluzie, aș spune că ultima apariție a lui Will Smith ar fi trebuit marcheze finalul francizei Men in Black. E o situație pe care mi-e teamă că o voi revedea în anii următori atunci când vor fi relansate serii precum Indiana Jones sau Harry Potter.

Notă: 5,5/10

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună