Cronică de film: Jimmy's Hall

Ken Loach, câștigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză și reușește să captiveze mai ales prin atenția la detalii. De la costume și până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 și Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeași„.

Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puțin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia și tradiționalismul dus către extrem. Firul acțiunii nu reușește să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie față de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiționale, mergând pe biciclete vechi sau în căruțe trase de măgari, precum și imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmărește filmul.

Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ și ”Songs for Amy„, reușește să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacțiunilor complexe cu alte personaje.

”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic și brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ține în fața ecranului pentru aproape două ore.


Nota: 8/10