Home Film Cronică de film: Gold
Film

Cronică de film: Gold

Gold e unul dintre cele mai bizare filme din sezonul Oscarurilor: nu e suficient de bun ca să intre în cursa pentru vreun premiu, dar nu e deloc un film slab. E pur și simplu neinspirat, un film care nu a reușit să exploateze suficient de bine povestea - care, de altfel, e una adevărată.

Cronică de film: Gold
Cronică de film: Gold · Foto: Business Magazin

În 1993, compania canadiană de minerit Bre-X a cumpărat drepturile de exploatare a unei zone din Busang, Indonezia. 2 ani și jumătate mai târziu, aceeași companie a anunțat descoperirea unui depozit imens de aur (care ar fi fost verificat și de experți în domeniu). Acțiunile Bre-X au explodat, ajungând în doar 6 luni de zeci de ori mai valoroase; problemele au început însă în 1997, atunci când analize amănunțite asupra unor mostre de aur au demonstrat că acestea erau false. Chiar dacă Gold folosește doar secvențe ale poveștii adevărate, elementele de bază pot fi regăsite de-a lungul celor două ore.

Vorbim de un proiect la care s-a lucrat mult timp: au fost anunțați ca regizori, pe rând, Michael Mann și Spike Lee. În cele din urmă, filmul a ajuns pe mâinile lui Stephan Gaghan, cunoscut publicului larg pentru Syriana – de altfel, pelicula din 2005 e și ultima semnată de regizor înainte de Gold.

Cu atingerea unui alt regizor, filmul ar fi putut fi unul memorabil; regizorul a încercat însă să combine stiluri foarte diferite, preluând elemente atât de la Scorsese, cât și de la David O. Russell, iar rezultatul a fost unul bizar. Astfel, cea mai mare parte a filmului îl prezintă pe Kenny Wells (interpretat de Matthew McConaughey) făcându-și loc printre oameni de afaceri care vor să îl cumpere, grupuri politice care vor să îi fure averea și prieteni care nu sunt foarte de încredere. Ideea de a cheltui fără limite e prezentată într‑un mod menit parcă să explice cum un câștigător de loterie poate ajunge falit într-un timp extrem de scurt. Succesul lui Kenny vine ca urmare a unui „pariu” pe termen lung, iar atunci când rezultatele apar, el găsește un mod de a scăpa de bani mai repede decât banii îi ajung în cont.

Gaghan, care a semnat și scenariul, este un scriitor talentat, dar subiectul de aici pare să-i fi fost peste mână. Chiar dacă McConaughey și restul actorilor fac o treabă decentă, povestea nu este relatată într-un mod care să implice în vreun fel spectatorul. Mai pe scurt, lipsa de viziune a regizorului este una evidentă.

Trecând peste problemele pe care le-am semnalat, Gold e un film care merită urmărit; deși acțiunea se desfășoară în urmă cu două decenii, povestea e încă relevantă pentru ziua de azi.

Nota: 6,5/10

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună