Home Film Cronică de film: Entourage
Film

Cronică de film: Entourage

Entourage este cel mai recent exemplu de serial TV trimis pe marele ecran. Deși o astfel de mișcare s-a dovedit de cele mai multe ori greșită, au existat și exemple de succes precum Star Trek sau 21 Jump Street. Din păcate pentru Entourage, acest film se află în prima categorie.

Cronică de film: Entourage
Cronică de film: Entourage · Foto: Business Magazin

Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii și alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost așteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceștia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul și scenaristul serialului original. Ellin a și condus șase episoade ale serialului, dar experiența sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) și Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieții mondene alături de agentul său și cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate și reprezentațiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

Problema filmului Entourage, cel puțin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenție serialul, este aceea că toată producția pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aș adăuga.

Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince și aflăm că s-a despărțit de soția sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primește un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanșează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

În concluzie, dacă ați fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacție sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu ați urmărit povestea originală, vă recomand să consultați din nou programul cinematografelor și să vă reorientați.

Nota: 6/10

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună