Cronică de film BFG: povești de adormit adulții

Argumente precum Bridge of Spies, Saving Private Ryan, The Color Purple și multe alte producții realizate de regizorul american au fost suficiente pentru a accepta provocarea. BFG (prescurtarea de la Big Friendly Giant, Marele Uriaș Prietenos) nu are nicio legătură cu genul filmelor de acțiune și este de fapt adaptarea regizorului american Steven Spielberg a unei cărți pentru copii din 1982, scrisă de Roald Dahl, care a scris și povestea Charlie și fabrica de ciocolată. Cartea este un omagiu adus fiicei lui Dahl, Olivia, care a murit din cauza encefalitei cauzate de rujeolă la doar șapte ani. Până la filmul lui Spielberg, cartea a fost inspirația mai multor adaptări, într-un spectacol de televiziune animat din 1989 și mai multe spectacole de teatru.

Multă nostalgie, alături de storytelling, copilărie, prieteni, nostalgie, pragmatism și, nu în ultimul rând, mesaje legate de necesitatea de a lua poziție pentru noi înșine, chiar și atunci când știm că nu putem să câștigăm, alcătuiesc rețeta BFG. Pe scurt, filmul spune povestea unei fetițe și a unui uriaș prietenos, care pornesc într-o aventură pentru a-i captura pe alți uriași, mâncători de oameni, care au invadat lumea. Rotten Tomatoes observă cum BFG minimalizează elementele negre din cartea lui Dahl în favoarea unor imagini vizuale încântătoare și extrem de realiste. Prin intermediul acestora, Spielberg ne aduce aminte de cum e să vezi lumea în copilărie, la vârsta la care copiii pun întrebările cele mai simple când adulții le citesc povești.

Potrivit criticilor din presa internațională, filmul se axează mai puțin pe întorsături de situație complicate și mai mult pe relația dintre Sophie și BFG. Pauzele în ritm lasă loc ca personajele să își spună propriile povești. Probabil că o parte din cei care vor vedea filmul se vor plictisi din cauza conflictului relaxat, însă cu siguranță va exista și o parte care își vor aminti cum este să fii suficient de tânăr încât să te ascunzi de un monstru din film care arată ciudat și apoi să râzi din cauză că este blând și prostuț (printr‑un mecanism de comedie numit contrapunct și folosit deseori). Scena în care personajele principale ajung la Buckingham Palace este o încântare, în care este ironizată chiar și regina Angliei, care își face și ea apariția, în interpretarea lui Penelope Wilton. Ruby Barnhill, actrița în vârstă de 12 ani care o impersonează pe Sophie, este o combinație de inocență și putere, calități similare cu cele ale Matildei din filmul omonim realizat de Danny DeVito și interpretat de Mara Wilson.

Criticii internaționali descriu performanța lui Mark Rylance, vocea uriașului, drept una de excepție. „Actorul are o delicatețe aparte în voce și față. Uriașul interpretat de Rylance ar putea să aibă orice vârstă, cuprinsă în intervalul 16-60 de ani“, spune The Guardian. El a întregit trioul format și din Melissa Mathison și Spielberg. De altfel, filmul este ultima producție la realizarea căreia a participat scenarista Melissa Mathison, care a murit de cancer în noiembrie 2015. Ea a lucrat și la ET: The Extra-Terrestrial, regizat de Spielberg și care printr-o coincidență a fost lansat în același an cu cartea lui Dahl, în 1982.

Potrivit presei internaționale, producția BFG va fi „un specimen rar“ în lumea filmelor și anume un record negativ de box-office al lui Steven Spielberg. Filmul are un buget de 140 de milioane de dolari – a ajuns la un box office mondial de 160,8 milioane de dolari, iar gurile rele spun că este vorba despre un caz rar întâlnit în cazul lui Spielberg și reprezintă o „dezamăgire“. Din 1974, Spielberg a regizat 30 de filme care sunt o combinație între teatru și film – și puține au dat greș. Spre exemplu, Hook a generat venituri de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, cu un buget de 70 de milioane de dolari, iar Always a câștigat 74 de milioane de dolari la un buget de
29 de milioane.

Nota: 7/10