Cronică de film: Ben-Hur

Sigur, pare o întrebare care nu-și are întotdeauna rostul – unele filme nu au excelat la prima strigare – dar de cele mai multe ori iei decizia de a relansa un film atunci când versiunea a avut un succes cel puțin moderat. Dacă vorbim de un film precum Ben-Hur, care a primit cele mai multe premii Oscar în istoria cinematografiei, atunci întrebarea de mai sus ar trebui să fie determinantă pentru viitorul producției.

Mai mult ca sigur, cei care au lansat anul acesta Ben-Hur nu și-au pus întrebarea în caz; de fapt, cred sincer că nu și-au pus nicio întrebare. Au presupus că lumea va da năvală în sălile de cinematograf pentru a revedea povestea cu un plus de efecte speciale. Dar Timur Bekmambetov, oricât de talentat ar fi ca regizor, nu este William Wyler; iar Jack Huston cu siguranță nu e Charlton Heston.

Ben-Hur spune povestea prințului evreu Iuda Ben-Hur și a fratelui său adoptat, orfanul roman Messala Severus. În timpul copilăriei, cei doi băieți sunt apropiați, dar Messala se îndrăgostește de sora bună a lui Iuda, Tirza. În cele din urmă, el se hotărăște să plece din Ierusalim pentru a-și găsi drumul în lume; în absența sa, tensiunile dintre evrei și romani cresc, iar Iuda se vede prins în mijlocul unei lupte pentru putere. Acuzat de plănuirea unui asasinat, el este vândut ca sclav și petrece următorii cinci ani la marginea imperiului.

Principala problemă a acestei reinterpretări a fost lipsa unei figuri care să impună respect. Prin decizia de a folosi aproape în totalitate actori necunoscuți (excepție făcând Morgan Freeman), Bekmambetov și-a dat singur cu ciocanul peste mână.

Lungimea filmului este o altă problemă: Ben-Hur este povestea epică a celor doi frați despărțiți de cultura și politica vremii, iar descrierea sa coerentă necesită mai mult de două ore; filmul din 1959, recompensat cu 11 premii Oscar, durează mai bine de 3 ore și jumătate. Pentru a nu strica programul milenialilor ajunși din întâmplare în sala de cinema, producătorii au înghesuit o bună parte a acțiunii într-un monolog rostit de Morgan Freeman. Nu a fost de ajuns, așa că au trimis probabil filmul și la un soi de măcelarie operată de oamenii de la montaj. Asta duce, bineînțeles, la secvențe lipsite de coerență, în care personaje dispar și reapar.

Singurii care par să-și fi făcut treaba sunt cei de la departamentul scenografie, pentru că decorurile sunt într-adevăr spectaculoase și evocă destul de bine epoca respectivă. Vorbind despre acest sentiment de autenticitate, regizorul a declarat că s-a făcut o documentare serioasă despre epoca respectivă pentru a stabili cu exactitate cum arătau carele, cum se îmbrăcau atunci oamenii, cum își purtau părul etc. Iar designerul de costume explică: „M-am inspirat din filmele anterioare, mai ales din clasica producție a anului 1959, dar și din surse istorice și artistice, cum sunt frescele, statuile, picturile etc.“ Cel mai interesant amănunt legat de vestimentație este că Varya Avdyushko a comparat uniformele romanilor cu cele ale militarilor de astăzi, din trupele speciale sau din diverse armate, tocmai cu scopul de a găsi câteva elemente de legătură care puteau fi exploatate pentru a atrage publicul contemporan.

În concluzie, Ben-Hur 2016 este un experiment ratat, la fel ca multe alte remake-uri sau rebooturi, și nu aduce nimic în plus producției din 1959; ba chiar din contră. Sper doar că amatorii mai tineri de film nu se vor lăsa seduși de mirajul efectelor speciale și își vor rezerva trei ore și jumătate pentru a urmări varianta corectă.

Nota: 4/10

Regia:
Timur Bekmambetov

Distribuție:
Jack Huston, Toby Kebbell, Rodrigo Santoro

Durată:
125 minute

Buget:
100 milioane dolari

Data lansării:
19 august