Home Actualitate Croația și-a plasat armata în stare de a...
Actualitate

Croația și-a plasat armata în stare de alertă, pe fondul crizei refugiaților

Liderii croați au plasat armata în stare de alertă, după haosul de joi de la frontiera cu Serbia, pe unde mii de solicitanți de azil au intrat în țară, reatează Associated Press în pagina electronică.

Numeroși imigranți s-au înghesuit joi să prindă locuri în cele câteva autobuze și trenuri cu care urmau să fie transportați spre nord, zeci de oameni fiind răniți.

După ce Ungaria și-a închis granița cu Serbia, imigranții au fost nevoiți să se orienteze spre Croația pentru a-și continua drumul spre țările Europei occidentale. Până joi seara, 9.200 de persoane au intrat în țară în 48 de ore, potrivit poliției croate.

În aceste condiții, liderii croați au anunțat că țara lor este la capacitate plină. Ministrul croat de Interne, Ranko Ostojici, a declarat joi că țara sa este “absolut plină” și le-a transmis imigranților un mesaj: “Nu mai veniți aici. Stați în centrele de refugiați din Serbia și Macedonia și Grecia. Acesta nu este drumul către Europa. Autobuzele nu vă pot duce acolo. Este o minciună”.

La rândul său, premierul croat Zoran Milanovici a declarat că țara sa are “o capacitate limitată”.

De asemenea, Slovenia a anunțat că imigranții sosiți din Croația vor fi trimiși înapoi în această țară.

Astfel, președintele croat, Kolinda Grabar Kitarovici, a cerut armatei să fie în stare de alertă și să acționeze dacă este nevoie să protejeze frontiera de imigranți.

Ministrul de Interne a sugerat chiar că Croația și-ar putea închide frontierele dacă se va confrunta cu mii de imigranți nou-sosiți.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună