Croația, noua santinelă la frontierele UE de la 1 iulie
Croația, care se alătură UE la 1 iulie, va avea ca misiune protejarea a peste 1.300 de kilometri de frontiere terestre ale blocului european, cu Bosnia, Serbia și Muntenegru, o sarcină dificilă într-o regiune unde contrabanda și traficul de tot felul sunt un mod de viață.
Pentru a răspunde acestei provocări, Croația a cheltuit zeci de milioane de euro pentru a achiziționa echipamente performante cu scopul de a supraveghea frontierele acestei țări care se află pe “drumul Balcanilor” al traficului de droguri, arme și ființe umane către Europa occidentală.
Poliția de frontieră a fost echipată, printre altele, cu binocluri și camere de vedere nocturnă și termică precum și cu detectoare de stupefiante și explozibili, a precizat ministerul de Interne.
În sudul Croației, punctul de trecere Karasovici la frontiera cu Muntenegru va fi începând de la 1 iulie una dintre porțile de intrare în UE. “Drogurile și imigranții ilegali sunt principalele noastre preocupări”, declară Stane Urlovic, polițistă de gardă la Karasovici. De cele mai multe ori, migranții ilegali încearcă să intre prin pădurile de pin care se află la câteva sute de metri de punctul de frontieră, a explicat aceasta arătând cu degetul munții vecini. “Uneori arestăm clandestini la doar câteva ore după ce i-am trimis înapoi în Muntenegru”, asigură Urlovic.
Toate stirile sunt pe mediafax.ro