Home Actualitate Criza șomajului în China îi împinge pe t...
Actualitate

Criza șomajului în China îi împinge pe tineri să devină influenceri

China se confruntă cu o criză de ocupare a forței de muncă, în special în rândul tinerilor. În iulie 2023, rata șomajului urban pentru tinerii chinezi cu vârste între 16 și 24 de ani a atins un maxim de 21,3%.

Criza șomajului în China îi împinge pe tineri să devină influenceri
Criza șomajului în China îi împinge pe tineri să devină influenceri · Foto: Business Magazin

După ce a renunțat la a mai lucra în educație, în august anul trecut, din cauza măsurilor guvernului chinez care au afectat meditațiile, He Ajun, un vlogger din Guangzhou, în vârstă de 32 de ani, și-a găsit o nouă ocupație ca influencer în domeniul șomajului, informează Reuters.

Având 8.400 de urmăritori, He oferă sfaturi despre carieră și împărtășește din experiența sa de șomer „de cursă lungă”.

Deși până la 31 de ani nu a realizat nimic notabil, după cum a spus chiar el într-o postare din decembrie, He câștigă acum aproximativ 5.000 de yuani (700 de dolari) pe lună prin reclame pe vloguri, editare de conținut, consultanță privată și din vânzarea de obiecte artizanale pe stradă.

China se confruntă cu o criză de ocupare a forței de muncă, în special în rândul tinerilor.

În iulie 2023, rata șomajului urban pentru tinerii chinezi cu vârste între 16 și 24 de ani a atins un maxim de 21,3%, înainte ca guvernul să suspende publicarea datelor privind șomajul.

Cu un număr record de 11,79 milioane de absolvenți de universități în acest an, mulți tineri se confruntă cu greutăți în găsirea unui loc de muncă, iar mulți sunt nevoiți să accepte posturi sub studiile pe care le au.

He Ajun consideră că freelancingul va deveni o abilitate esențială pentru viitor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună